Toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, trebuie să aplice începând din această lună normele adoptate în 2019 în UE pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori. Conform directivei europeane, taţii vor fi obligaţi să stea cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. În acelaşi timp, decizia UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani. Potrivit noii directive europene, părinţii care au copii până în 8 ani pot cere să lucreze mai puţine ore sau să aibă un program de lucru flexibil.
Părinții cu copii mici vor putea cere program flexibil de lucru. Ce sunt obligaţi să facă taţii
„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că lucrătorii cu copii de până la o anumită vârstă, de cel puţin opt ani, precum şi îngrijitorii, au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopuri de îngrijire. Durata unor astfel de formule flexibile de lucru poate fi supusă unor limitări rezonabile”, se arată în document.
În plus, părinţi vor avea unele drepturi suplimentare la naşterea unui copil. În primul rând, la venirea micuţului pe lume taţii vor avea concediu de zece zile, nu de cinci (cu eventuale zece zile suplimentare dacă are la activ un curs de puericultură absolvit) cum se arată în prezent în legislaţia naţională.
Apoi, atât mama cât şi tatăl vor avea cel puţin 4 luni de concediu parental, iar două dintre ele nu pot fi transferate celuilalt părinte. Autorităţile vor să determine taţii să participe mai mult la creşterea copilului. Practic, măsura a fost luată „pentru a încuraja o repartizare mai echitabilă a responsabilităţilor de îngrijire între femei şi bărbaţi şi pentru a permite crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”, se arată în directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor. Astflel, taţii vor sta, practic, cel puţin două luni acasă pentru a ajuta la creşterea copilului.
Câteva elemente esențiale prevăzute în directiva UE
Este de competența statelor membre să definească starea civilă și statutul familial, precum și să stabilească care persoane urmează să fie considerate părinte, mamă și tată.
Pentru a încuraja o repartizare mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați și pentru a permite crearea timpurie a unei legături între tați și copii, ar trebui să fie introdus dreptul taților de a efectua un concediu de paternitate sau, atunci când și în măsura în care este recunoscut de dreptul intern, dreptul unui al doilea părinte echivalent. Acest concediu de paternitate ar trebui efectuat în jurul datei de naștere a copilului și ar trebui să fie legat în mod clar de acest eveniment, în scopul îngrijirii.
Pentru a ține cont de diferențele dintre statele membre, dreptul la concediu de paternitate ar trebui să fie acordat indiferent de starea civilă sau statutul familial, astfel cum este definit de dreptul intern.
Îşi pot lua concediu şi bunicii sau alte rude ale părinţilor care sunt salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut
În plus, directiva europeană prevede şi că îşi vor putea lua concediu de „îngrijitor” şi bunici sau alte rude ale părinţilor care sunt salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut. Totuşi, „exercitarea acestui drept poate fi condiţionată de prezentarea unor dovezi adecvate în conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale”, se arată în document.
Şi salariaţii care au în îngrijire o rudă bolnavă pot beneficia de cinci zile libere şi nu una cât este în prezent.
„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare lucrător are dreptul de a absenta de la locul de muncă din motive de forţă majoră în situaţii de urgenţă familială, în caz de boală sau de accident care face indispensabilă prezenţa imediată a lucrătorului”, se arată în document.