În Germania, țară care se confruntă cu un număr record de infectări, Ministerul Sănătății avertizează că pandemia de coronavirus va continua și că e posibil să apară și tulpini mai periculoase, cel mai probabil la toamnă.
Mai mulți virusologi cred însă că în scurtă vreme pandemia va lua sfârșit și că probabilitatea apariției de noi variante este redusă.
În așteptarea consultărilor pe care cancelarul Olaf Scholz le va purta luni cu liderii landurilor federale, unele regiuni se pronunță împotriva înăspririi actualelor restricții, care, chiar și în forma lor actuală, sunt printre cele mai dure din Europa. Premierul Bavariei, creștin-socialul Markus Söder, recomandă rămânerea în expectativă și analizarea „cu simțul proporției a modului în care valul Omicron afectează sistemul de sănătate”. Înăsprirea acum a restricțiilor – a subliniat domnul Söder la München – nu are sens.
Pe de altă parte, Germania nu are niciun motiv să renunțe complet la managementul pandemiei, așa cum se întâmplă în Marea Britanie. Totuși, în funcție de situație, unele reguli ar putea fi relaxate – a precizat premierul bavarez, dând ca exemplu accesul spectatorilor la competițiile sportive profesioniste.
Omologul din Saxonia Inferioară, social-democratul Stephan Weil, a explicat la ARD, postul public de televiziune, că în pofida numărului mare de infecții unitățile medicale sunt în prezent mai puțin încărcate.
Virusologul Jonas Schmidt-Chanasit din Hamburg este convins că într-un orizont scurt de timp situația pandemică va cunoaște o ameliorare.
Evoluția valului actual în următoarele una-două săptămâni este decisivă pentru o evaluare fiabilă – a declarat pentru „Hamburger Morgenpost” expertul de la Institutul de Medicină Tropicală „Bernhard Nocht”. „Presupun că vom termina cu pandemia în următoarele două luni” – a spus domnul Chanasit, în opinia căruia apariția unei noi variante a virusului care să aibă efecte mai grave decât variantele anterioare este puțin probabilă.