Lifestyle

Paradisul în care se mută Shakira fără Pique. Fotografiile sunt fabuloase

Paradisul în care se mută Shakira fără Pique. Fotografiile sunt fabuloase
Foto: Profimedia

Ce poți face când te desparți de omul iubit este să pleci, cât mai departe. Unde pasiune nu e, nimic nu mai e. Dar poate distanța va reuși să șteargă amintirile unei iubiri apuse.

Paradisul în care se mută Shakira fără Pique. Fotografiile sunt fabuloase

Rețeta perfectă pentru a uita o viață trăită în doi, este o locație minunată, cu oameni care zâmbesc permanent. Așa că Shakira a decis să se mute la Miami, după cum anunță presa catalană. Și mai mult decât atât, ea are deja, în acel paradis, și casa de vis, o vilă de numai 16 milioane de euro.

Jurnaliștii de la elnacional.cat scriu că artista se va muta din Spania în SUA, la Miami, acolo unde mergea deseori în scop profesional și unde deține o vilă luxoasă, ale cărei fotografii au fost publicate în media din țara natală a vedetei.

Shakira a vrut să vândă vila în repetate rânduri, însă nu a primit suma solicitată, astfel încât aceasta a rămas în posesia ei. Proprietatea se află lângă plaja din Miami și la un moment dat a fost închiriată cu 45.000 de euro pe lună.

Vila a fost construită în 1951 și cumpărată de cântăreață, în urmă cu 21 de ani, pentru doar 3 milioane de dolari. Suprafața totală este de 2.000 mp, iar proprietatea are 6 dormitoare, 7 băi, sală de fitness, sală de conferințe, sală de biliard, garaj, terasă, piscină cu spa, bar, dar și ieșire la ocean.

Barcelona se află la o distanță de 7544 km de Miami. O aruncătură de ”băț”. Atât îi va desparte pe cei doi, cândva nedespărțiți. Shakira (45 de ani) și Gerard Pique (35 de ani) se despart, după 12 ani de relație. Cei doi au făcut deja demersurile pentru separare și vor începe procesul în privința celor doi copii, Sasha (7 ani) și Milan (9 ani).

De asemenea, Shakira și Pique urmează să-și împartă și averea impresionantă, din care fac parte proprietățile din Barcelona, Barranquilla, Republica Dominicană, Miami, Capri, New York, Punta del Este sau Bahamas. Un lucru este cert – Miami îi revine artistei – care vrea acum să locuiască peste Mări și țări, cât mai departe de omul pe care îl poartă, încă, în suflet.