Călătoria în Canada, săptămâna viitoare, va fi un „pelerinaj de penitență”, a spus Papa Francisc. Suveranul Pontif speră să ajute la vindecarea nedreptăților făcute indigenilor de către preoții și călugărițele romano-catolice care au condus școli rezidențiale abuzive. Călătoria din 24-30 iulie va include cel puțin 5 întâlniri cu indigeni, Papa Francisc îndeplinindu-și promisiunea de a-și cere scuze pe teritoriul lor natal pentru rolul Bisericii în școlile autorizate de stat, care au încercat să șteargă culturile indigene, scrie vaticannews.
Papa Francisc speră că o călătorie în Canada va ajuta la vindecarea „răului” făcut de preoţii catolici populației indigene
„Dragi fraţi şi surori din Canada, după cum ştiţi, voi veni printre voi, în special în numele lui Iisus, pentru a întâlni şi a îmbrăţişa populaţiile indigene”.
Din nefericire, în Canada, mulți creștini, inclusiv unii membri ai ordinelor religioase, au contribuit la politicile de asimilare culturală care, în trecut, au afectat grav populațiile indigene în diferite moduri”, a spus Francisc în discursul său săptămânal adresat oamenilor în Piața Sfântul Petru.
Aproximativ 150.000 de copii au fost luați din casele lor. Mulți au fost supuși la abuzuri, violuri și malnutriție în ceea ce Comisia pentru Adevăr și Reconciliere din Canada a numit în 2015 „genocid cultural”.
Scopul declarat al școlilor, care au funcționat între 1831 și 1996, a fost acela de a asimila copiii indigeni. Acestea erau conduse de confesiuni creștine în numele guvernului, cele mai multe de către Biserica Catolică.
Școlile s-au aflat în centrul discuțiilor dintre papă și indigeni la Vatican în martie și aprilie. Amintindu-și de aceste întâlniri, Papa Francisc a declarat că și-a exprimat „durerea și solidaritatea mea pentru răul pe care l-au îndurat”.
„Sunt pe cale să fac un pelerinaj de penitență, care, sper, cu harul lui Dumnezeu, poate contribui la calea de vindecare și reconciliere care a fost deja începută”, a spus el.
Papa, în vârstă de 85 de ani, va vizita Edmonton, Maskwacis, Lac Ste. Anne, Quebec, și Iqaluit, Canada. Este programat să țină 9 omilii și discursuri și să spună 2 slujbe.
Scandalul a izbucnit din nou anul trecut, odată cu descoperirea rămășițelor a 215 copii de la fosta școală rezidențială indiană din Kamloops, în provincia British Columbia din vestul Canadei. Școala a fost închisă în 1978.
De atunci, au fost găsite alte sute de locuri de înmormântare nemarcate.
Francisc a fost ales papă la aproape două decenii de la închiderea ultimei școli.
Papa a fost nevoit să anuleze o călătorie în Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud la începutul lunii iulie din cauza unei probleme la genunchi care l-a obligat să folosească mai întâi un scaun cu rotile și apoi un baston. Într-un interviu acordat agenției Reuters pe 2 iulie, el a dat detalii despre afecțiunea sa pentru prima dată în mod public, spunând că a suferit „o mică fractură” la genunchi când a făcut un pas greșit în timp ce un ligament era inflamat.