Papa Francisc a cerut marți o reflecție globală cu privire la pericolele potențiale ale inteligenței artificiale (AI), atrăgând atenția asupra „posibilităților perturbatoare și an efectelor ambivalente” ale acestei tehnologii.
Pentru Ziua Mondială a Păcii care urmează, care va fi marcată de Biserica Catolică la 1 ianuarie, papa, în vârstă de 86 de ani, a făcut acest avertisment într-un mesaj.
„Necesitatea urgentă de a orienta conceptul şi utilizarea inteligenţei artificiale într-un mod responsabil, astfel încât să fie în slujba umanităţii şi a protecţiei casei noastre comune, cere ca reflecţia etică să fie extinsă în sfera educaţiei şi a legii”, a adăugat el, potrivit Agerpres.