Scene de groază au avut loc joi seară într-un supermarket din apropiere de Milano. Oamenii aflați la cumpărături s-au panicat după ce au auzit țipete, crezând că se află în mijlocul unui atac terorist.
Cu toată spaima și țipetele din jur, au fost oameni care au reacționat instinctiv când au văzut un bărbat cum înjunghia orice persoană care îi ieșea în cale și au reușit să-l imobilizeze până la sosirea forțelor de ordine. Când au sosit carabinierii, aceștia l-au luat în custodie, criminalul fiind într-o stare de surescitare greu de potolit.
Din nefericire, o femeie a murit și alte șase au fost rănite. Printre victime este și fotbalistul spaniol Pablo Mari, titular la Arsenal Londra, potrivit La Repubblica.