Pandemia de coronavirus în Rusia. În toată Europa restricţiile s-au mai relaxat, însă problema pandemiei rămâne din cauza variantei Delta a virusului care aduce o explozie de noi cazuri în lume.
Din cauza acestui motiv, Moscova, de exemplu, a introdus obligativitatea vaccinării pentru toţi angajaţii din sectorul serviciilor.
Vineri au fost raportate peste 17.200 de cazuri noi, cele mai multe de la 1 februarie, şi 453 de decese, maxima din 18 martie, indicatorul mortalităţii crescând în două zile cu 14%. Cifra zilnică a celor infectaţi a crescut de peste două ori comparativ cu începutul lunii.
La Moscova, cele 9.056 de cazuri confirmate ieri reprezintă un nou record negativ absolut. Din cauza creşterii ratei infectărilor în spitale, acestea nu vor mai acorda tratatmentul planificat decât personelor vaccinate şi celor cu afecţiuni foarte grave.
Pandemia de coronavirus în Rusia. Primarul Moscovei, Sergehei Sobianin, a declarat că situaţia cu epidemia se repetă, dar într-o formă mai gravă, ceea ce arată că creşterea explozivă a numarului de cazuri şi spitalizări.
El a subliniat că aproape 90% din noile cazuri sunt provocate de varianta indiană a virusului, care este mult mai agresivă, se răspândeşte mai rapid şi cărei neutralizare necesită un număr dublu de anticorpi.
Restricții prelungite cu încă zece zile
Restricţiile introduse la Moscova, săptămâna aceasta, sunt prelungite cu încă zece zile, nu însă şi în săptămâna nelucrătoare.
O măsură nouă este limitarea la 1.000 a numărului de participaţi la manifestările cu public, inclusiv cele culturale, organizatorii riscând în caz contrar amenzi considerabile şi chiar suspendarea activităţii pe o perioadă de până la 90 de zile, informează RRA.
La Moscova şi Sankt Petersburg, oraş unde au loc unele meciuri ale Campionatului European de Fotbal, au fost desfiinţate aşa-numitele zone pentru suporteri unde se putea urmări în oraşe transmisiile meciurilor.
O nouă iniţiativă sunt aşa-numitele restaurante libere de COVID, unde întregul personal va fi vaccinat, iar clienţii iadmişi doar pe baza codurilor QR ce dovedesc că au fost vaccinaţi şi ei.
Principala măsură la care autorităţile au fost nevoite să recurgă pentru prima dată de la începutul epidemiei este introducerea tacită în regiuni, în funcţie de situaţie, a vaccinării obligatorii a unor categorii de angajaţi. Este vorba de cei din instituţiile de stat, comerţ, alimentaţia publică, transporturi, serviciile pentru populaţie şi celelalte domenii ce presupun contactul cu publicul.
Totodată, răspunderea pentru aplicarea acestor măsuri a fost transferată de autorităţi pe umerii angajatorilor. Ei vor trebui să asigure vaccinarea a 60% din angajaţi cu prima doză până la 15 iulie şi cu cea de a doua până la 15 august.
La Moscova aceasta înseamnă peste două milioane de persoane
Dacă nu vor reuşi, angajatorii riscă amenzi drastice, dar la rândul lor vor putea să-i suspende din activitate sau chiar să-i concedieze pe cei care nu se vaccinează fără a avea motive întemeiate.
Până în prezent, autorităţile, în frunte cu preşedintele Vladimir Putin, au susţinut principiul vaccinării de bună voie. Liderul rus nu a comentat deocamdată schimbarea politicii în domeniul vaccinării, dar ea a fost susţinută de purtătorul său de cuvânt Dimitri Peskov, şi vicepremierul Tatiana Golikova, şefa Grupului operativ pentru combaterea epidemiei.
Dimitri Peskov a explicat actualul vârf al epidemiei prin atitudinea total nihilistă a populaţiei faţă de măsurile de protecţie, ritmul slab al vaccinării şi ceea ce el a numit caracterul perfid al virusului.
Până acum, conform cifrelor prezentate de vicepremierul Tatiana Golikova, s-au vaccinat cu prima doză 19,1 milioane de persoane, iar cu ambele 16,1 milioane şi aceasta la o populaţie de 145 de milioane, dar vaccinarea obligatorie a majorităţii active are şi un evident scop politic: ameliorarea situaţiei înaintea alegerilor parlamentare din 17 septembrie, şi nu întămplător a fost impusă concomitent cu semnarea de către preşedintele Putin a decretului care fixează data scrutinului.