Văduva neagră, numită de specialiști Latrodectus mactans, este o specie de păianjeni veninoși din genul Latrodectus, familia Theridiidae. Înspăimântătoare și regală, specia este originară din America de Nord, cea mai cunoscută specie de păianjen veninos. Însă, mulți fac confuzia între steatoda nobilis, falsa văduvă neagră, unul dintre cei mai veninoși păianjeni, care deseori mușcă pe neașteptate, și văduva neagră.
Cât de periculoși sunt?
Oamenii de știință spun că aceștia pot furniza o doză foarte reală de venin toxic, periculos victimelor sale, într-o singură mușcătură. Experții au descoperit că păianjenul din această specie produce multe din aceleași toxine care se găsesc în veninul de văduvă neagră.
Păianjenul cu mușcătura veninoasă care a luat cu asalt Europa. La ce trebuie să fim atenți
O mușcătură de păianjen va provoca, de obicei, umflarea și roșeața, dar nu are efecte secundare de lungă durată.
Recent, văduva neagră a invadat Europa. Oamenii de ştiinţă şi autorităţile sanitare au dezbătut pentru o lungă perioadă de timp care sunt riscurile muşcăturii acestui păianjen. Studiile sunt cu atât mai necesare cu cât numărul cazurilor s-a înmulţit în Marea Britanie, acolo unde experţii de la Universitatea Galway au analizat recent efectele resimţite de 16 oameni muşcaţi de Steatoda nobilis. Astfel, numărul total de cazuri incluse în literatura de specialitate locală ajunge la 24, potrivit Daily Mail.
Veninul, asemănător celui produs de văduva neagră, este resimţit de organism ca un şoc. Simptomele variază de la caz la caz, de la durere locală, umflături, senzaţie de greaţă sau tremur, până la tensiune arterială modificată, mobilitate afectată şi, destul de rar, infecţii bacteriene severe. O parte din cazurile depistate necesită spitalizare.
Falsa văduvă a devenit una din cele mai des întâlnite arahnide în zonele urbane din Marea Britanie. Totuşi, marea majoritate a subiecţilor studiului nu au fost muşcaţi pe stradă, ci în propria locuinţă, în timp ce dormeau (88%). Păianjenul se prinde deseori de hainele oamenilor, acţionând când aceştia se aşteaptă mai puţin.
Arahnidele respective nu sunt doar veninoase, ci şi „extrem de adaptabile şi competitive în sălbăticie”, explică Michel Dugon, autorul lucrării publicate în revista „Clinical Toxicology”.
„Cu două decenii în urmă, această specie era aproape necunoscută în Irlanda, Marea Britanie sau în Europa continentală. Mai avem multe de învăţat despre genetică, origine, comportament şi dezvoltare. Totuşi, un lucru este cert – această specie nu o să dispară curând, aşa că trebuie să învăţăm cum să convieţuim”, adaugă el.
