Managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler susține că majoritatea pacienților care ajung în unitatea medicală infectați cu noul COVID-19, nu știu de unde au luat virusul.
Tinerii suferă de ischemie de membru
Beatrice Mahler a mărturisit că în acest al treilea val ajung săptămânal pacienți mai tineri care suferă ischemie de membru, ajungând în situaţia de a li se amputa membrele, spre deosebire de primele două valuri ale pandemiei de coronavirus, când majoritatea pacinților aveau vârste mult mai înaintate.
„Să fii un pacient la 50 de ani, fără comorbidităţi, care faci COVID şi la un moment dat ţi se pune în vedere că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur”, adaugă medicul.
Fiecare val ne aduce în faţă complicaţii diferite
”Din păcate, această pandemie în ultimele luni a adus, aşa, o prăpastie între noi, lumea medicală şi oameni, ceea ce este extrem de trist, pentru că fără încredere în noi, cadrele medicale, şi noi fără ajutorul lor nu putem face nimic, fără să fim parte a aceleiaşi acţiuni, fiecare cu aportul lui. E adevărat, dacă vorbim de COVID este limitată informaţia, o descoperim şi parcă fiecare val ne aduce în faţă o simptomatologie diferită, complicaţii diferite.
Ți se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur
Cel puţin în Institutul Marius Nasta în valul unu, valul doi am avut evenimente trombotice care sunt secundare şi apar la pacienţii din terapie intensivă, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, dar ultimele săptămâni am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru, ischemie arterială adică sângele nu mai circulă în mână sau în picior, piciorul are risc de amputare şi pacienţii ajung într-o secţie de chirurgie vasculară unde se pune problema tratamentului, într-o primă etapă, iar dacă nu, amputaţiei membrului respectiv. Şi să fii un pacient la 50 de ani, fără comorbidităţi, care faci COVID şi la un moment dat ţi se pune în vedere că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur”, a mai adăugat managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, potrivit Antena 3.