Economic

Orașul din România cu cel mai scump cost al vieții! Mulți cetățeni nu-și pot permite să se mute aici

Sursă foto: wowbiz.ro
Sursă foto: wowbiz.ro

Potrivit unei noi analize, realizată pe baza prețurilor la produsele alimentare și prețul pe metru pătrat al apartamentelor, cercetătorii au relevat faptul că Bucureștiul, Brașovul și Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe orașe din toată țara. Costul vieții cel mai scăzut se regăsește în orașe precum Reșița, Alexandria și Vaslui. 

Datele furnizate de către Institutul Național de Statistică (INS) referitoare la costurile alimentare și salarii au arătat faptul că ponderea cu „greutatea” lor în coșul de consum are o diferență masivă, depinzând de oraș. Prețurile locuințelor au fost obținute de la Uniunea Națională a Notarilor Publici, iar acolo unde nu existau date exacte, au fost utilizate portalele web storia.ro și compariimobiliare.ro. 

În cadrul analizei au fost utilizate date valabile în luna ianuarie a anului 2023, iar coșul de alimente utilizat pentru calcul a fost format din ouă, lapte, cartofi, ceapă, morcovi, mere, miere de albine, fasole și varză. 

Cum arată rezultatele analizei 

Potrivit Listei realizate în urma analizei financiare, cel mai scump oraș, și din punct de vedere plata pentru locuință, dar și pentru coșul de cumpărături este Cluj-Napoca, oraș bine cunoscut pentru prețurile uriașe la chirie. Pe locul doi este situată Capitala țării, iar al treilea în top se situează Brașovul. 

Primele trei orașe din punct de vedere cost de viață crescut sunt urmate îndeaproape de Timișoara, Târgul Mureș și Oradea, iar ultimele patru orașe din top zece orașe scumpe ale României sunt Sfântu Gheorghe, Craiova, Sibiu și Constanța. 

Cluj-Napoca a devenit totuși cel mai scump oraș din România deoarece costurile locuințelor, indiferent dacă este vorba de achiziție sau închiriere, prețurile alimentelor din piață și din magazine și prețurile din restaurante sunt cele mai scumpe din întreaga țară. În plus, costă foarte mult și transportul urban, dar sunt ajung la valori uriașe și costurile legate de activități sportive și culturale. 

În Cluj-Napoca, prețul standard pentru închirierea unui apartament se situează undeva la 300 de euro pe lună pentru o garsonieră, 450 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 580 de euro pentru unul cu trei camere. 

Unde este cel mai avantajos trai 

Lista cu cele mai ieftine zece orașe din punct de vedere al costului de trai arată total diferit. Pe primul loc se situează Reșița, urmată de Alexandria, Vaslui și Bistrița. Mai apoi pe lista se mai regăsesc și Giurgiu, Slobozia și Piatra Neamț, iar topul este încheiat de Drobeta-Turnu Severin, Zalău și Miercurea Ciuc. 

Din punct de vedere al costului pentru alimente, în Tulcea s-au găsit cei mai ieftini cartofi, iar cele mai mari prețuri pentru această legumă de bază au fost înregistrate în Arad, București și Călărași. Fasolea cu prețul cel mai ridicat a fost găsită în Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, iar cea mai scumpă ceapă de poate cumpăra tot din Cluj-Napoca, potrivit HotNews.

Însă, dacă se scot din calcul costurile legate de locuință, și se rămâne strict la indexul alimentar, ierarhizarea orașelor se schimbă. Cel mai scump oraș din acest unghi este Bucureștiul, urmat de Sfântu Gheorghe, și mai apoi se regăsește Clujul, în noua ierarhie. După Cluj-Napoca, pe lista sunt trecute Aradul, Zalăul și de abia pe locul numărul șase de regăsește Brașovul.