O anchetă de proporții a dezvăluit cum doi operatori de pompe funebre, manageri ai unei afaceri de familie, disecau cadavre și le vindeau organele. Aceștia au fost arestați. Ce au mai descoperit anchetatorii, în cele ce urmează.
Operatori de pompe funebre, arestați pentru că disecau cadavre și le vindeau organele. Ce au mai descoperit anchetatorii este halucinant
Doi manageri ai societății de pompe funebre au fost arestați fiind acuzați că s-au ocupat de disecția și vânzarea de părți de corpuri de la o afacere asociată, administrată în aceeași clădire.
Potrivit Departamentului de Justiție al SUA, cele două femei, Megan Hess (46 de ani) și mama ei, Shirley Koch (69 de ani), conduceau activitatea funerară Sunset Mesa din Montrose, Colorado. În același timp, s-a descoperit că ele mai conduceau și o altă afacere numită Donor Services, folosind părți de corp recoltate.
Cele două femei care au fost condamnate la 15 ani de închisoare, acuzate că au vândut părțile de corp pentru a fi folosite în transplanturi și în cercetări medicale, fără ca alți membri ai familiei lor să știe.
Societatea Sunset Mesa percepea 1.000 de dolari pentru incinerări care nu aveau loc niciodată, în schimb organele erau recoltate și vândute și uneori întregul corp.
Folosind formulare de donator frauduloase, cei doi au reușit să păcălească cumpărătorii în ceea ce a fost descris ca fiind unul dintre cele mai grave cazuri din America.
Procurorii au declarat că până la 560 de cadavre au fost profanate, dar avocații au descris-o pe Hess ca pe o ființă umană distrusă, care nu a fost responsabilă pentru comportamentul ei.
Oamenii legii americani au spus că femeia diabolică a suferit un traumatism cranian la 18 ani care a determinat-o să acționeze într-un mod neortodox. Pe de altă parte, mama ei și-a acceptat responsabilitatea și și-a cerut scuze pentru acțiunile lor.
Judecătoarea districtuală Christine Arguello a declarat:
„Acesta este cel mai epuizant caz din punct de vedere emoțional pe care l-am experimentat vreodată pe bancă. Este îngrijorător pentru instanță faptul că inculpata Hess refuză să își asume orice responsabilitate pentru comportamentul ei.”
Prin decizia judecătorească, ambele femei au fost trimise imediat la închisoare pentru fraudă și vânzare ilegală de organe. De asemenea, ele au fost găsite vinovate de sustragerea aurului și a altor bijuterii din corpurile persoanelor decedate.
În timp ce acești operatori de pompe funebre au fost încarcerați pentru disecarea cadavrelor și vânzarea organelor acestora, experții spun că în SUA există puține legi care să oprească astfel de activități.