Lifestyle

OMS: Pandemia este departe de a se termina. „Lumea va alege să-i pună capăt”

OMS: Pandemia este departe de a se termina. „Lumea va alege să-i pună capăt”

OMS: Pandemia este departe de a se termina. „Lumea va alege să-i pună capăt”

Tedros Adanom Gebreyesus, director General al Organizației Mondiale a Sănătății, a dat cea mai proastă veste oamenilor: pandemia de coronavirus este departe de a se termina. Acesta spune că epidemia se va încheia atunci când „lumea va alege să-i pună capăt”

Directorul OMS, Tedros Gebreyesus, a spus că pandemia de coronavirus se va încheia atunci când „lumea va alege să-i pună capăt, este în mâinile noastre, avem toate instrumentele care ne sunt necesare”, a lansat directorul general al OMS în cursul unei conferinţe la Berlin, potrivit AFP.

Adanom Gebreyesus regretă că până în prezent „lumea nu a utilizat aceste instrumente cu înţelepciune”. „ Cu aproape 50.000 de decese pe săptămână” în lume, „pandemia este departe de a se termina”.

Obiectivul este de atins. OMS şi-a stabilit ca obiectiv ca 40% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la sfârşitul anului şi 70% până la mijlocul anului 2022. Tedros critică cu regularitate acapararea vaccinurilor anti-COVID de către ţările bogate.

„Dacă ţările şi companiile care controlează aprovizionarea îşi traduc declaraţiile în acţiuni”, a afirmat el la Berlin.

„Ţările care au atins deja obiectivul de 40%, inclusiv toate ţările din G20 trebuie să-şi cedeze locul în livrarea vaccinurilor” dispozitivului internaţional Covax şi Fondului african pentru achiziţionarea vaccinurilor (Avat) înfiinţat de Uniunea Africană, a pledat Tedros.

Cât despre producătorii de vaccinuri, ei „trebuie să împartăşească know-how-ul, tehnologia şi licenţele, precum şi să renunţe la drepturile de proprietate intelectuală”.

Într-un mesaj video înregistrat, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apreciat că „triumful vaccinurilor – dezvoltate şi lansate pe piaţă într-un timp record – este redus la neant de tragedia unei distribuiri inegale”.

„Naţionalismul şi tezaurizarea vaccinurilor ne pun pe toţi în pericol”, a avertizat Guterres, citat de AFP.