OMS avertizează statele lumii cu privire la varianta OMICRON. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că varianta Omicron a coronavirusului se răspândește semnificativ. Agenția de sănătate a Națiunilor Unite a declarat că varianta a fost raportată în 89 de țări. „Există încă date limitate privind gravitatea clinică a Omicron”.
OMS avertizează statele lumii cu privire la varianta OMICRON: „Există date limitate privind gravitatea…”
Varianta Omicron se răspândeşte rapid în ţările cu niveluri ridicate de imunitate a populaţiei, dar pe moment nu este clar dacă acest lucru este cauzat de capacitatea virusului de a se sustrage imunităţii organismului, de inerenta sa transmisibilitate crescută sau de o combinaţie a celor două, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
„Sunt necesare mai multe date pentru a înţelege profilul de severitate”
Agenția a desemnat noua variantă drept o variantă îngrijorătoare pe 26 noiembrie, la scurt timp după ce a fost detectată pentru prima dată de către oamenii de știință.
„Există încă date limitate privind gravitatea clinică a Omicron”, a precizat OMS. „Sunt necesare mai multe date pentru a înţelege profilul de severitate şi modul în care gravitatea este influenţată de vaccinare şi de imunitatea preexistentă”.
OMS a avertizat totodată că, având în vedere creşterea atât de rapidă a numărului de cazuri, în unele locuri spitalele ar putea fi copleşite, scrie Agerpres.
Franţa şi Danemarca, zone de infecţii cu ”risc ridicat”
În acest context, a crescut numărul infectărilor cu coronavirus în mai multe țări europene.
Germania a clasificat vineri Franţa şi Danemarca drept zone de infecţii cu ”risc ridicat” şi, prin urmare, va impune o perioadă de carantină pentru persoanele nevaccinate care vin din aceste ţări, a anunţat Institutul pentru Sănătate Publică, relatează AFP.
De duminică, această măsură, care se va aplica şi călătorilor care vin din Norvegia, Liban şi Andorra, presupune ca persoanele nevaccinate sau care nu au fost bolnave de COVID-19 să intre într-o perioadă de carantină, cu posibil test în a cincea zi.
Elveţia va înăspri de luni măsurile anti-COVID pentru a încerca să limiteze amploarea celui de al cincilea val al epidemiei şi să anticipeze răspândirea variantei Omicron, a anunţat guvernul federal, care va restrânge sever accesul persoanelor nevaccinate şi va impune revenirea la telemuncă, relatează AFP.
„Numai persoanele vaccinate sau vindecate vor avea de acum acces în interiorul restaurantelor, stabilimentelor culturale şi unităţilor de sport şi recreere precum şi la evenimentele din interior”, a precizat Consiliul federal într-un comunicat.