Lifestyle

Soția lui Zelenski începe azi un turneu în America: „E rândul meu să vorbesc cu SUA despre nevoile ucrainene”

Soția lui Zelenski începe azi un turneu în America: „E rândul meu să vorbesc cu SUA despre nevoile ucrainene”

Olena Zelenska, soţia lui Volodimir Zelenski, are propria misiune. Aceasta se află la Washington, unde se va întâlni cu Prima Doamnă Jill Biden, onorând astfel invitaţia de a susţine un discurs în faţa Congresului SUA, a anunţat biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, potrivit CNN. Toţi membrii Parlamentului sunt invitaţi la discurs, în Congressional Auditorium din cadrul Capitol Visitor Center din Washington, DC.

Olena Zelenska se află într-un turneu în SUA: ,,Sunt în SUA pentru ca și în Ucraina totul să devină posibil”

Olena Zelenska și Jill Biden urmează să discute în privat în timpul unei întâlniri bilaterale programate. Cele două s-au întâlnit pentru prima dată în persoană în luna mai, când Jill Biden a făcut o călătorie în Ucraina, scrie CNN. Primele doamne au comunicat, însă, înainte de întâlnirea lor. În timpul întâlnirii lor de o oră, care s-a desfăşurat cu uşile închise, Zelenska i-a împărtăşit lui Biden preocupările sale pentru sănătatea emoţională a copiilor ucraineni.

Zelenska este programată să ajungă la Casa Albă la ora 13:30, ora Europei Centrale. Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, va rosti, miercuri, un discurs în faţa Congresului SUA, a anunţat biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Volodimir Zelenski, preşedintele ucrainean, s-a adresat online Congresului SUA în data de 16 martie 2022, fiind aplaudat îndelung atât la începutul cât şi la finalul discursului.

,,Sunt în SUA pentru ca și în Ucraina totul să devină posibil”

După întâlnirea cu Anthony Blinken, Olena Zelenska a mărturisit pe contul ei de Telegram că trăiește un sentiment ciudat, acum când se află în Statele Unite, țara tuturor posibilităților.

,,Sunt în SUA pentru ca și în Ucraina totul să devină posibil”, a afirmat Zelenska.

Ea a precizat că oficialul american i-a transmis că Ucraina va rămâne independentă, mult după dispariția lui Putin.

”Senzație ciudată: în luna a cincea a invaziei ruse să fii într-o țară în care toate astea sunt posibile. Dar acum sunt în Statele Unite ale Americii doar ca să fie posibil și în Ucraina. Sunt aici la invitația primei doamne Jill Biden, First Lady Dr. Jill Biden. Ea a vizitat Ucraina în luna mai 2022 pentru a-i vedea personal și a comunica cu cei care și-au pierdut casa, cei dragi din cauza războiului. Acum e rândul meu să vorbesc cu SUA despre nevoile ucrainene în rezistența noastră și lupta împotriva agresorului.

De la începutul războiului activitatea primei doamne se concentrează doar pe ajutorul umanitar

Din momentul invaziei ruse în Ucraina din 2022, Zelenska a fost descrisă drept ținta numărul 2 a Rusiei. La mijlocul lunii martie 2022, ea se afla în Ucraina într-o locație nedezvăluită. Prima doamnă a Ucrainei a lansat o declarație subliniind numele copiilor uciși în timpul invaziei.

În timpul războiului, eforturile ei s-au concentrat pe ajutorul umanitar, în special pe evacuarea copiilor cu dizabilități prin Polonia și pe importul de incubatoare în spitalele din zonele de război.  Zelenska și-a făcut prima apariție publică de la începutul invaziei într-o întâlnire din 8 mai 2022 cu Jill Biden la Uzhhorod.