Bujorul Românesc a fost declarat Floarea Naţională a României, după şapte ani de demersuri făcute de comunitatea „Bujorul Românesc”. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României.
Este oficial! După 7 ani de demersuri, Bujorul românesc a fost declarat Floarea Naţională a României
„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, prevede proiectul.
Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.
Proiectul mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Comunitatea „Bujorul Românesc”: Vă mulţumim că aţi crezut în idee, în Forţa unei comunităţi, în Bine şi Frumos şi în Bujorul Românesc!
Comunitatea „Bujorul Românesc” de la care a plecat această iniţiativă a salutat la rândul său votul pozitiv al parlamentarilor.
„Vă mulțumesc şi vă mulţumim tuturor celor care în ultimii 7 ani aţi acordat atenţie acestui demers şi l-aţi susţinut!
Vă sunt recunoscătoare că aţi crezut în idee, în Forţa unei comunităţi, în Bine şi Frumos şi în Bujorul Românesc!
În aceşti 7 ani de promovare a iniţiativei Prof. univ. dr. Florinel Toma -Şeful Catedrei de Floristică de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti contribuţiile – mai mari sau mai mici- ale membrilor acestei comunitati, ale voluntarilor, ale personalităţilor publice, mass mediei, companiilor private, institutiilor, designerilor floristi, asociatiilor si indragostitilor de flori, care au pus bujorul în centrul atenţiei în jurul datei de 15 mai, au crescut în importanţă şi valoare. Tot efortul lor a prins contur!
Iar noi aici, împreună, ne-am făcut treaba: bujorul este de azi Floarea Naţională a României!”
15 mai, ziua Bujorului Românesc
Din 2015, în fiecare an, în luna mai, când înfloresc bujorii, în ziua 15, bujorul românesc este sărbătorit. Comunitatea Bujorul Românesc organizează anual o campanie de conștientizare prin care promovează floarea ca element reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor.
Bujorii au o rezervaţie naturală dedicată în Pădurea Troianu din județul Teleorman, arie naturală protejată de interes naţional, al cărei scop este conservarea florei sălbatice şi protejarea speciei de bujor românesc.
În Transilvania, bujorul este protejat în Rezervația Zau de Cîmpie din județul Mureș.
Bujorul românesc comemorează eroismul ostașilor Armatei Române
Bujorul românesc a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol la evenimentele care comemorează eroismul ostașilor Armatei Române.
Organizația a înregistrat floarea ca marcă figurativă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și speră ca tot mai multe persoane să o poarte la rever în semn de respect pentru ostașii români din toate timpurile.