Alegerile prezidențiale turcești din 2023, care vor avea loc luna viitoare, vor fi urmărite cu nerăbdare în capitalele occidentale, dar și la Moscova. Rusia îl favorizează pe președintele, Recep Tayyip Erdogan, în timp ce Occidentul îl preferă tacit pe principalul său rival, Kemal Kilicdaroglu, potrivit analiștilor. Însă o victorie a opoziției nu ar garanta o cale fără obstacole pentru a întoarce Turcia spre Occident.
Erdogan a atras atenția internațională în ultimii ani prin politica sa externă asertivă: cel mai recent, prin blocarea aderării Suediei la NATO, după ce a acuzat Stockholm că oferă adăpost persoanelor care ar avea legături cu grupul militant kurd PKK.
Occidentul s-a întors împotriva lui Erdogan
Această abordare conflictuală de a-și proiecta puterea a marcat o mare schimbare față de poziția pro-occidentală a lui Erdogan la scurt timp după ce a preluat puterea în 2003.
În campania electorală pentru 2023, politica externă a trecut pe plan secund în fața unor probleme mai presante. Începând din 2018, o inflație și o criză monetară au făcut ca nivelul de trai al cetățenilor și rezidenților turci să se prăbușească. Diviziunea dintre islamismul lui Erdogan și secularismul lui Kilicdaroglu este o altă dinamică majoră în lupta electorală.
„La fel ca în majoritatea țărilor democratice, politica externă este mai puțin relevantă în comparație cu alte teme, în special cele economice și identitare”, a declarat Sinan Ulgen, un fost diplomat turc, în prezent cercetător invitat la Carnegie Europe, cu sediul la Istanbul.
Rusia îl susține „în mod clar” pe Erdogan. Dar, în timp ce politica externă ar putea fi o problemă periferică pentru alegătorul turc mediu, alegerile sunt o afacere importantă pentru diverse puteri străine.
„Acestea vor urmări cu mare atenție”, a declarat Howard Eissenstat, specialist în Turcia la Universitatea St Lawrence și la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington DC.
Rusia, cel mai mare susținător al lui Erdogan
Deși a subliniat că este puțin probabil ca președintele turc să își modifice politica externă dacă va fi reales „Erdogan va fi tot Erdogan”, Eissenstat a observat că „Rusia, în special, va spera la o victorie a lui Erdogan”.
Cu o lungă istorie de fricțiuni care datează din timpul Rusiei țariste și al Imperiului Otoman, cele două țări au avut o criză diplomatică încă din 2015, când Turcia a doborât un avion de luptă rusesc deasupra Siriei. Scuzele oficiale ale lui Erdogan au pus capăt în curând sancțiunilor de retorsiune ale Moscovei – creând o aprofundare rapidă a legăturilor care au supraviețuit Rusiei și Turciei susținând părți opuse în războaiele din Siria, Libia și Nagorno-Karabah.
Tentativa dramatică de lovitură de stat din 2016 a inaugurat o răceală în relațiile Turciei cu Occidentul. Ankara l-a acuzat pe Fethullah Gulen, un cleric islamist și fost aliat al lui Erdogan care trăiește în exil în SUA, că a pus la cale lovitura de stat. Gulen a negat acuzațiile pe fondul unei represiuni a guvernului turc împotriva mișcării sale, care s-a extins la criticii politicilor lui Erdogan. La rândul său, Erdogan a perceput Occidentul ca fiind insuficient de susținător în urma puciului zădărnicit.
Apropierea lui Erdogan de Rusia a dus la o ruptură totală cu Washingtonul în 2017, când Turcia a fost de acord să cumpere sistemul de rachete sol-aer S-400 din Rusia, o linie roșie pentru un membru NATO, ceea ce a provocat sancțiuni americane asupra industriei de apărare turcești. Acest lucru se înscrie într-un tipar care datează din timpul Războiului Rece, când URSS a ajutat Turcia să dezvolte infrastructura pentru industria grea în anii 1970, după ce SUA a respins cererea de asistență a Turciei.
Din epoca Războiului Rece, Moscova „a fost întotdeauna a doua opțiune pentru Turcia, dacă aceasta considera că Washingtonul nu este dispus” să o ajute, în timp ce Moscova „nu a pierdut niciodată ocazia de a crea o prăpastie între Turcia și Occident” a observat Ozgur Unluhisarcikli, director al biroului din Ankara al German Marshall Fund.
Erdogan și Putin, prieteni doar la nevoie
„Erdogan și Putin se folosesc unul pe celălalt pentru propriile scopuri. Din 2015, Rusia l-a văzut pe Erdogan ca pe cineva cu care ar putea face afaceri. Iar Erdogan, ca lider, este văzut acum ca fiind toxic în Occident, iar acest lucru are beneficii pentru Rusia”, a adăugat Jeffrey Mankoff, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington DC.
În acest context, Moscova i-a făcut o favoare lui Erdogan înainte de campania sa de realegere, a remarcat Ulgen: „Rusia l-a sprijinit în mod clar pe Erdogan și a demonstrat acest lucru acordându-i plăți amânate pentru achizițiile de gaze naturale în esență, ajutând Turcia din punct de vedere financiar prin atenuarea într-o oarecare măsură a presiunilor asupra băncii centrale turcești”.
În schimb, blocul eterogen de șase partide al lui Kilicdaroglu, Alianța Națiunilor, sugerează că dorește restabilirea relațiilor cu Occidentul. Alianța s-a angajat să repornească procesul de aderare la UE și să respecte hotărârile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În mod semnificativ, Alianța Națiunii a declarat că va „lua inițiative” pentru a readuce Turcia în programul de avioane de luptă F-35, care permite aliaților NATO să cumpere avioanele de luptă multirol stealth americane. Washingtonul a scos Turcia din program în 2019 din cauza achiziționării de S-400. Analiștii spun că, sub tăcerea Occidentului cu privire la campania electorală, Europa și SUA ar saluta victoria lui Kilicdaroglu.
„O mulțime de oficiali și lideri occidentali au un sentiment de frustrare și epuizare în relația cu Erdogan. Ei îl consideră că prezidează îndepărtarea Turciei de Occident și trecerea la un regim personalizat și populist. Din aceste motive, ei ar fi destul de fericiți să îl vadă pe Ergan. În același timp, pentru că Erdogan a fost atât de eficient în mobilizarea sentimentelor anti-occidentale, pentru Occident merită să tacă. Iar el este un operator viclean, un politician foarte eficient, așa că există un sentiment rezonabil că ar putea fi reales în ciuda tuturor vânturilor din față”, a declarat Mankoff.
Aderarea la UE este închisă
Dar chiar dacă Kilicdaroglu va câștiga, aprofundarea legăturilor cu Occidentul va necesita multă muncă.
Impulsul de extindere a UE s-a diminuat în ultimii ani, după ce expansiunea rapidă a blocului a fost determinată în principal de Marea Britanie în anii 2000, ca mijloc perceput de diluare a influenței franco-germane. Președintele francez ,Emmanuel Macron, a pus veto la negocierile de aderare pentru Macedonia de Nord și Albania în 2019, sugerând că UE ar avea dificultăți în a integra două țări din Balcanii tulburi.
Relațiile proaste cu Grecia și Cipru, membre ale UE, reprezintă obstacole și mai mari în calea aderării Turciei la UE.
După tensiuni istorice care datează de pe vremea dominației otomane asupra Greciei, Atena și Ankara au remediat relațiile în 1999 cu ajutorul „diplomației cutremurelor”, după ce ambele țări au suferit cutremure brutale în decurs de câteva luni. Însă, de la descoperirea rezervelor de gaze naturale în estul Mediteranei, în 2010, Grecia și Turcia au cunoscut o reapariție a animozității în legătură cu disputa lor privind frontiera maritimă din Marea Egee.
Care va fi situația dintre Turcia și UE
Între timp, Turcia este singura țară din lume care recunoaște autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord, creată după războiul din 1974, care a divizat insula. Alianța Națiunilor promite să mențină poziția de lungă durată a Turciei în această chestiune, afirmând că „va urmări obiectivele de protejare a drepturilor dobândite de Republica Turcă a Ciprului de Nord”.
„Bineînțeles că tensiunile dintre Turcia și UE vor scădea dacă va câștiga Kilicdaroglu, astfel că Turcia va fi mai puțin izolată și va folosi diplomația în loc să amenințe cu invadarea Greciei. Dar chiar dacă Turcia îndeplinește toate celelalte criterii de aderare la UE și Turcia ar avea multe teme de făcut Ciprul ar fi în continuare o mare problemă și ar exista în continuare întrebări legate de Grecia”, a declarat Unluhisarcikli.
„În ceea ce privește Ciprul, politica opoziției nu este teribil de diferită de cea a lui Erdogan”, a adăugat Eissenstat, afirmând că „drumul spre aderarea Turciei la UE este efectiv închis în acest moment”.
Mai puțin dificil, dar totuși dificil
Restabilirea legăturilor cu SUA ar fi la fel de complexă, având în vedere nivelul scăzut la care au ajuns. În mod neobișnuit pentru un lider NATO, Erdogan a avut nevoie de mai multe zile pentru a-l felicita pe președintele Joe Biden pentru victoria sa prezidențială în alegerile americane din 2020, în timp ce predecesorul său Donald Trump a contestat în mod nefondat rezultatul. Biden a reciproc, luându-și trei luni pentru a-l suna pe Erdogan.
„Biden pare să aibă un embargou asupra lui Erdogan”, a declarat Unluhisarcikli, adăugând că, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale din Turcia, „va fi nevoie să se gestioneze relațiile SUA-Turcia, predispuse la criză”.
„Sub Kilicdaroglu, mă aștept ca relațiile Turciei cu SUA să fie mai puțin dificile, dar totuși dificile”, a adăugat Eissenstat.
În situația actuală, este greu de imaginat că F-35 și S-400 coexistă în arsenalul aceleiași țări, deoarece SUA afirmă că sistemul rusesc reprezintă o amenințare la adresa securității membrilor NATO.
Își vor relua Ankara și Washingtonul legăturile?
Acestea fiind spuse, dacă Washingtonul și Ankara ar face un efort concertat pentru a aprofunda legăturile după o victorie a lui Kilicdaroglu, ar putea exista posibilitatea unui compromis în problema S-400, potrivit lui Ulgen.
„Dacă există atitudini flexibile de ambele părți, există și alte formule în afară de abordarea maximalistă de a cere Turciei să scape de ele, cum ar fi ca SUA să pună condiții pentru orice potențială utilizare a S-400 de către Turcia”, a precizat el, conform france24.com.
În mijlocul acestor probleme spinoase, dacă Kilicdaroglu va câștiga, Turcia și Occidentul se vor concentra probabil pe fructele cele mai puțin importante cum ar fi actualizarea uniunii vamale a Turciei cu UE pentru a reduce fricțiunile comerciale.
O astfel de abordare ar putea, de asemenea, permite Turciei să rezolve cea mai vizibilă sursă de tensiune cu Occidentul în prezent.
„Dacă opoziția va câștiga, mă aștept ca Turcia să ratifice aderarea Suediei la NATO”, a declarat Eissenstat.
Dacă Kilicdaroglu câștigă, „există un sentiment destul de realist [în Turcia] cu privire la ceea ce ar putea oferi Occidentul în ceea ce privește câștigurile pe termen scurt pentru ambele părți. Cred că ar exista, de asemenea, un spațiu politic destul de extins pentru ca Occidentul să obțină aceste victorii – înainte ca lucrurile să devină dificile”, a concluzionat Ulgen.
