Obiceiul alimentar care duce la cancer. In contextul in care numarul cazurilor de cancer la colon s-a triplat, Mircea Diculescu, directorul Centrului de Gastroenterologie si Hepatologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, sustine ca obiceiurile alimentare reprezinta una dintre cauze.
“Cancerul de colon este pentru noi o frământare foarte mare. La ora actuală încercăm să dezvoltăm un protocol de screening în cancerul colo-rectal adică de a putea să depistăm cazurile care ar putea să evolueze în cancer colo-rectal și cazuri care pot să fie tratate în așa fel încât să prevenim acest tip de cancer. Populația trebuie să fie informată și să se ducă să facă colonoscopie. (…) Colonoscopia, în clipa de față, se poate face aproape în orice oraș mare din țară. (…) Numărul de cazuri de cancere de colon s-a triplat în ultimii 25 de ani”, a spus Diculescu, cu prilejul unui Congres Național de Gastroenterologie Hepatologie și Endoscopie Digestivă, organizat de Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie Digestivă.
Obiceiul alimentar care duce la cancer. Medic celebru: Omul a fost inventat de Dumnezeu omnivor
“Eu nu sunt adeptul unor regimuri alimentare restrictive, consider că omul a fost inventat de Dumnezeu omnivor, adică să mănânce din toate. Regimurile foarte restrictive pot să ducă la carențe nutriționale sau vitaminice importante. (..) Eu recomand un regim echilibrat. Să încercăm să nu mergem la fast food, să mâncăm cel puțin un fel de mâncare caldă pe zi, să încercăm să încetăm ca popor să mai sărim micul dejun. Când ajungem acasă mâncăm pentru toată ziua. Este cel mai prost obicei cu putință. Să încercăm să mâncăm sănătos. Microbiota poate să își revină, să mâncăm iaurturi, alimente care să fie cât mai aproape de bio”, a mai spus medicul.
Citeste continuarea pe DoctorulZilei.