Oana Sârbu, la 52 de ani ca la 25. „Mi-e bine în solitudine”. Este una dintre cele mai iubite artiste din România. Pe 13 mai, Oana Sârbu împlinește 52 de ani. Cu toate acestea, chipul și spiritul și-au păstrat tinerețea. Farmecul inocent al vârstei de 25 de ani pare că a rămas gravat pentru totdeauna în privirea Oanei Sârbu.
Cântăreața a declarat într-un interviu pentru Click! că, deși bulbersantă la început, perioada de izolare a ajutat-o să-și reconsidere greșelile .
„Am cărți multe ce se vor citite”
Oana Sârbu a mărturisit că locul său preferat din lume este casa sa.
„Mie mi-e bine-n solitudine, în intimitatea casei mele. Știu să creez ambianţe ZEN, confort din lumini, aroma terapie, muzică, aranjamente florale. Nimic nu mă umple mai tare de bucurie decât liniştea, calmul, mai ales pe străzile Bucureştiului sufocat, în toate zilele.
Pentru mine e mai mult decât minunat să pot citi mai mult. Să ascult muzica ce-mi place. Să mă ocup de casă, chiar dacă mai puţin suport treburile casnice, îmi sunt tare nesuferite, mi se par zadarnice şi brutale”, a spus Oana Sârbu.
Artista a mai mărturisit că nu a avut timp să se plictisească în perioada izolării la domiciliu.
„Am alunecat mai mult pe panta scrierilor şi a lecturilor ce ţin de spiritualitate, religie, istorie. Am cărţi multe ce se vor citite şi am timp mai ales noaptea. În plus am urmărit nenumărate filme documentare.
Am şi cântat în câteva proiecte de Paşte, pentru diferite televiziuni, cântece de grup. M-am bucurat să fac, zilele trecute, un material video, alături de colegii mei din “Liceenii”, pentru ziua domnului Nicolae Corjos (regizorul filmului, n.r.), tot taur ca şi mine”, a mai spus actrița.
„Mi-am reconsiderat greșelile!”
Cântăreața a mai spus că aceste două luni de izolare au fost momentul de re-considerare și re-amintire a întregii sale existențe.
„Mi-am revăzut întreaga viaţă, cu ce a fost bun, spectaculos, fulminant. Și cu alegerile mele sau oamenii pe care i-am întâlnit. Mi-am revăzut copilăria, mai ales că am pierdut două persoane apropiate în familie, în ultimele două luni, de care era legată întreaga mea viaţă.
Mi-am reconsiderat “greşelile”, dar, n-au fost multe, sunt un om norocos, teribil! “Lumea basmelor” în care trăiesc e cea mai potrivită pentru mine! E evadarea mea! Şi trecerea de acum ceva timp, într-un alt prefix al vieţii, s-a petrecut cu un cumul de emoţii şi energii pe care nu credeam să le trăiesc vreodată”, a mărturisit Oana Sârbu.