O zi istorică pentru America. Pregătirile pentru învestirea lui Joe Biden sunt în toi. Istoria SUA a cunoscut 58 de ceremonii de inaugurare a Președintelui, dar niciuna nu se aseamănă cu cea pe care o așteptăm astăzi, pe 20 ianuarie, când Joe Biden va depune jurământul ca al 46-lea președinte al Statelor Unite, în plină pandemie și la numai două săptămâni de la un atac întreprins supra Capitoliului din Washington, de către susținători ai președintelui învins în alegeri, Donald Trump.
Istoricii spun că nu a fost niciodată, în era politică modernă, o învestire a unui președinte care să aibă loc în asemenea circumstanțe extreme ca cele de astăzi. Ei menționează că învestirea lui Abraham Lincoln, în timpul Războiului Civil și depunerea jurământului de către Franklin Roosevelt, în timpul Marii Recesiuni, sunt ultimele învestiri prezidențiale care s-au desfășurat în circumstanțe atât de incerte și ostile.
Joe Biden le-a cerut americanilor să nu vină pe esplanada Capitoliului, închisă sub o masivă operațiune de securitate. Cele 200.000 de bilete care, în mod normal sunt distribuite pentru participarea la ceremonia de învestire, au fost reduse la aproximativ 1.000 pentru membrii Congresului, foști președinți și oficialități.
Foștii președinți ai SUA vor asista la ceremonie
Vor asista la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, ca cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, foștii președinți: Barack Obama, Bill Clinton și George W. Bush. Tradiționala paradă de pe Bulevardul Pennsylvania va fi înlocuită cu o paradă virtuală, intitulată ,,Parada de-a lungul Americii“.
Ceremonia ar fi arătat oricum foarte diferit față de cele tradiționale, din cauza pandemiei de COVID-19, dar atacul din 6 ianuarie, împotriva Capitolului, i-a conferit o dată în plus un ton întunecat pentru că a expus profundere divizări politice ale națiunii.
Donald Trump, care va părăsi mâine dimineață Casa Albă și care se va confrunta cu al doilea proces de punere sub acuzare în Senat din cauza rolului său în incitarea insurecției de la 6 ianuarie, va fi primul președinte în exercițiu, din 1869 încoace, care nu va participa la învestirea viitorului președinte.
O zi istorică pentru America! Astăzi are loc ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA
Se află în capitala federală 25.000 de militari ai Gărzii Naționale, pentru a proteja ceremonia învestirii lui Joe Biden, ca președinte al Statelor Unite. Doi membri ai Gărzii Naționale a Armatei Statelor Unite au fost suspendați din misiune, după ce autoritățile au identificat legături ale acestora cu extremişti milițiilor de dreapta. Nu a fost descoperit până acum niciun complot împotriva lui Joe Biden, scrie Rador.
Pentagonul i-a verificat pe cei 25.000 de militari ai Gărzii Naționale care au fost aduşi în capitala federală. Informația înlăturării celor doi membri ai Gărzii Naționale vine în aceeași zi în care Departamentul Justiției a anunțat că a făcut mai mult de 100 de arestări, în legătură cu asediul de la 6 ianuarie. Departamentul Justiției a acuzat de conspirație împotriva Statelor Unite un lider al grupului extremist Oath Keeper – gardianul jurământului.
Ultima zi a președintelui Trump la Casa Albă este, în același timp, prima zi a senatorilor reveniți la Capitoliu, după asediul de la 6 ianuarie. Astăzi senatorii au început audierile de confirmare a unora dintre nominalizații Cabinetului Biden. Alejandro Mayorkas, desemnat de Joe Biden ca secretar al Securității Naționale, a promis în audieri că va investiga, până la cele mai mici detalii, ,, îngrozitorul atac împotriva Capitoliului.“
Donald Trump, acuzat că a incitat violențele de la 6 Ianuarie
Într-o extraordinară declarație în plenul Senatului, liderul republicanilor din Senat, un îndelung și apropiat aliat al lui Donald Trump, l-a acuzat pe acesta că a incitat violențele de la 6 ianuarie.
Mitch McConnell: Ultima oară când Senatul s-a reunit, am luat înapoi Capitoliul din mâna infractorilor criminali care au încercat să oprească Congresul să își îndeplinească misiunea. Mulțimea a fost alimentată cu minciuni. Ea a fost provocată de președinte și de alți oameni cu poziții de putere.
Puternica declarație a lui McConnell are o semnificație cu atât mai mare cu cât a fost făcută înaintea anticipatei puneri sub acuzare a lui Donald Trump, în Senat.