O femeie de numai 23 de ani, respectiv americanca Bobbi Gibb, și-a verificat nerăbdătoare cutia poștală pentru a vedea dacă a venit scrisoarea pe care o aștepta din partea Boston Athletic Association (Asociația de Atletism din Boston). Se întâmpla în februarie 1966.
Un răspuns neașteptat
Bobbi (în prezent cercetător în neuroștiință la Universitatea din California, San Diego și, de asemenea, sculptor) dorea să participe la maraton, astfel că își aștepta confirmarea și numărul de înscriere în concurs. Cu toate că scrisoarea venise, răspunsul avea să fie altul decât cel așteptat, respectiv îi fusese respinsă cererea de participare în cadrul competiției, ceea ce a contrariat-o destul de mult.
La acea vreme, directorul asociației, Will Cloney i-a scris următoarele:
- „Acesta este un concurs la care pot participa doar bărbați”.
- „Femeile nu au voie să participe și, mai mult, nu sunt pregătite fizic pentru asta”.
Prin urmare (și pe bună dreptate), Gibb era furioasă și se simțea frustrată. Trebuie precizat că în urmă cu mai mult de 50 de ani, oportunitățile oferite femeilor într-o societate erau destul de limitate, chiar și într-o cursă de maraton. Iar, motivul nu era legat de pregătirea fizică, cel puțin nu în cazul lui Gibb, care alerga de când se știa și care a declarat: „Aș putea alerga 50 de km fără oprire”.
Tânăra alerga zilnic 12 kilometri
Gibb, copil fiind, alerga prin păduri, pe străzile Bostonului, juca hockey în timpul liceului și alerga zilnic 12 kilometri cu prietenul ei din copilărie doar de dragul de a face mișcare. Deci, antrenament avea. Și trebuie precizat că alergatul o făcea să se simtă liberă precum pasărea cerului.
„Aveam un sentiment de pace, de împlinire și mai ales de sănătate”, a declarat Gibb.
Iar, pentru maratonul din Boston, Gibb se antrenase timp de doi ani, de când asistase la cursa din 1964. Atunci când alergătorii au trecut pe lângă ea și-a făcut o promisiune: „mă voi antrena. Voi mări numărul de km alergați. Voi face asta!”
Gibb a schimbat lumea
După ce s-a antrenat timp de 700 de zile, s-a căsătorit (între timp), s-a mutat în San Diego și a parcurs, fără oprire, două drumuri a câte 30 de kilometri, se simțea mai mult decât pregătită pentru cursa din Boston, doar că răspunsul primit de la oficialii Asociației de Atletism au cam descumpănit-o.
„În acel moment, aș fi putut spune ei bine, asta este, nu alerg și gata. Însă, am gândit și mi-am spus cu totul altceva. Am motive mai multe pentru a participa”, a spus Bobbi Gibb, care a trecut la fapte, schimbând lumea.
În urmă cu câțiva ani, Gibb a spus că „oamenii nu realizează cum era în acea perioadă”.
„În acea vreme, era greu pentru o femeie să devină doctor sau avocat, să dezvolte o afacere, să trăiască pe cont propriu. O femeie nu putea obține un împrumut sau un card de credit pe numele ei. Era frustrant. În adolescență, obișnuiam să le văd pe toate aceste femei deposedate de fel și fel de drepturi luând medicamente și bând pentru a mai uita de situația în care se află. Nu puteau fi ele însele. Și acum, pe lângă toate astea, nici măcar nu avem voie să alergăm?”
Participarea la maraton
Chiar cu o zi înainte de competiție, în aprilie, Gibb a luat autobuzul și după un drum de patru zile a ajuns, în sfârșit, în Winchester, la casa în care copilărise.
„Le-am dat vestea părinților mei. Tata se enervase, deși de-a lungul timpului obișnuise să fie un sprijin pentru mine și mă încuraja mereu să-mi urmez visurile. Se temea că voi fi agresată și rănită. Dar mama a fost mai înțelegătoare. Făcea parte din categoria acelor femei care trăiau cu limitările impuse de societate. Toată viața ei fusese doar casnică. Soție și mamă. Atât. Prin urmare, a admis faptul că era un pas important pentru mine”.
Cum a putut participa tânăra la maratonul bărbaților
Prin urmare, sărutându-și fiica pe frunte, femeia și-a condus copilul la linia de start a maratonului, în dimineața zilei de 19 aprilie 1966.
Astfel, cu o oră înainte de cursă, toți cei 540 de participanți bărbați au început să se adune în spatele liniei de start, zona fiind baricadată de polițiști. Bobbi Gibb se camuflase. Purta pantalonii scurți ai fratelui ei și un hanorac albastru cu glugă pentru a-și acoperi părul prins în coadă de cal. Se temea că dacă va fi văzută, ar fi fost scoasă din competiție și chiar arestată. În apropierea liniei de start, se pitise undeva după niște tufișuri.
”A trebuit să termin”
Imediat ce cursa a început, Gibb i-a lăsat pe primii alergători să treacă pe lângă ea, după care s-a alăturat, lipindu-se de un grup de participanți. Și nu a trecut mult timp până când cei de lângă ea au remarcat-o.
Referindu-se la acel moment, Gibb a declarat că „bărbații erau încântați de faptul că alergam cu ei. Erau protectivi și încurajatori. Când le-am spus că mi-e teamă să mă dezbrac de hanorac – asta ar fi însemnat că mă expuneam ca femeie – mi-au spus, stai liniștită, nu îi vom lăsa să te scoată din competiție. E o cursă liberă”.
Atunci, publicul era extaziat, încântat, femeile se emoționaseră până la lacrimi, la radio transmiteau deja știrea conform căreia în cursa de maraton masculin aleargă și o femeie. Gibb încă nu ajunsese la destinație. Femeia era însetată, înfometată și cu tălpile însângerate (purta o pereche nouă de pantofi sport pentru alergări, încălțări bărbătești). Dar, cu toate astea, se simțea norocoasă, dar mai ales împlinită că reușise să ajungă până în acel punct.
Gibb a povestit:
- „Cu 2 mile de parcurs până la final, mergeam literalmente în vârful picioarelor”,
- „Dar dacă nu reușesc să termin, le-aș fi dat motiv să-mi spună – vezi? Din cauza asta nu le includem și pe femei în competițiile pe distanțe lungi. Așadar, a trebuit să termin – și să termin bine.”
Cum a terminat femeia cursa
Tânăra americancă a terminat cursa în prima treime a grupului, într-un timp de 3 ore, 21 de minute și 40 de secunde.
Astfel, ea devenise senzația presei, guvernatorul statului Massachusetts, John A. Volpe, a întâmpinat-o chiar la sosire felicitând-o și strângându-i mâna. Reporterii deja le luau interviu părinților ei, presa scrisă japoneză și malaieziană (ai căror alergători se aflau pe podium) i-au dedicat articole ambele în paginile lor. Devenise o adevărată vedetă. Dar mai mult, era o eroină fiindcă dovedise perseverență, curaj și, mai ales, depășise niște limite absurde impuse femeilor.
Începutul unei noi ere în sportul internațional
Atunci, Asociația Alergătorilor din Boston și-a schimbat regulamentul, perimițându-le femeilor să se alăture competițiilor organizate de ei. Și așa Gibb a uimit lumea sportului.
„Oamenii nu înțeleg foarte bine acum. Era ceva incredibil ca o femeie să fi alergat în maratonul de la Boston. Ceva neobișnuit, care nu se potrivea stereotipurilor. Femeia gătea și făcea prăjituri, nu alerga la maratoane”, a declarat femeia.
Fapta lui Gibb a determinat și alte femei să îi urmeze exemplul. În cursa de maraton din 1967, ieșise câștigătoare o femeie, iar în cea din 1968, patru femei au ajuns primele, citează descopera.ro.
