Începând din 04 decembrie spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat se vor putea vedea pe marile ecrane ale cinematografelor, în cadrul campaniei „Hai la teatru în orașul tău”. Datorită parteneriatului dintre Teatrul Evreiesc de Stat și Teatru la Cinema spectatorii din toată țara au posibilitatea să vadă piesele de teatru pentru publicul larg marca Teatrul Evreiesc de Stat proiectate în cinematografe. Piesa de teatru cu care va debuta acest parteneriat este „De la Caragiale la Șalom Alehem”, o comedie care o are în distribuție pe Maia Morgenstern.
Prima proiecție sub marca Teatrul Evreiesc de Stat ă va fi spectacolul „De la Caragiale la Șalom Alehem”, o comedie în care comicul de situație, comicul de caracter și comicul de limbaj prezent în textele celor doi reputați dramaturgi ai secolului al XIX-lea vor face deliciul publicului. Acesta va putea fi urmărit în data de 04 decembrie, de la ora 19:00, în 11 cinematografe din nouă orașe:
Alba Iulia: Inspire Cinema din Alba Mall
București: Cinemax Veranda, Veranda Mall
București: Happy Cinema, Liberty Center
Bacău: Happy Cinema, Hello Shopping Park
Bistrița: Happy Cinema, Bistrița Retail Park
Botoșani: Happy Cinema Botoșani, Uvertura Mall
Buzău: Happy Cinema, Galleria Mall Buzău
Craiova: Inspire Cinema, Electroputere Parc
Craiova: Inspire Cinema, Mercur Center Craiova
Pitești: Cinema Trivale, Trivale Shopping Center
Sinaia: Cinema Carpați, Carpați Shopping Center
Biletele pentru toate proiecțiile spectacolelor Teatrului Evreiesc de Stat se pot achiziționa la casele de bilete ale cinematografelor și de pe www.teatrulacinema.ro.
Spectacolul va fi disponibil și online
„Este un spectacol excepțional, ce o are pe Maia Morgenstern în distribuție, care ne așteptăm să fie cu sălile pline. În plus, în ziua și la ora proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil și online, pentru a fi vizionat de către cei care nu pot să ajungă în sala de cinema sau care nu au un cinematograf în localitate. Și, de asemenea, pentru toți românii aflați în străinătate. Singura condiție pentru a vedea un spectacol de teatru din confortul propriei locuințe va fi existența unei conexiuni la internet”, afirmă Mihai Penișoară, directorul general al companiei Teatru la Cinema.
La răndul ei, Maia Morgenstern, director al Teatrului Evreiesc de Stat, a precizat:
„Parteneriatul cu Teatru la Cinema face posibilă întâlnirea publicul din toată țara, căruia i-ar fi fost imposibil să fie prezent în sălile de teatru ale Teatrului Evreiesc de Stat, cu spectacole de teatru de o calitate excepțională, ale uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate instituții de profil din România. De asemenea, prin platforma www.scenatv.ro românii de peste hotare, dar și românii din localități rurale sau în care nu există un cinematograf, de exemplu, pot vedea înregistrări ale pieselor noastre de teatru din confortul propriei locuințe. Acest acces nediscriminatoriu, fără precedent, la actul de cultură este o inovație salutară, ce merită evidențiată”.