Se pare că scandalul acesta la nivel public pe baza pensiilor speciale nu încetează. Contrazicerile și contradicțiile continuă, atât la nivel de politicieni și opinie publică, cât și în interior, în cadrul coaliției de guvernare de la Palatul Victoria. Cel mai recent, fostul premier al României Theodor Stolojan a precizat în cadrul unui interviu radio faptul că această problemă persistă și că Marcel Ciolacu, actualul premier, are o datorie dificilă.
„Domnul Ciolacu nu este așa cum s-a autointitulat fraierul de serviciu, chemat să pună ordine în finanțele publice, în bugetul României, care în prezent are deficite și mai ales creează o datorie publică nesustenabilă, el este primul-ministru al țării, cu o responsabilitate uriașă, într-un moment critic pentru România (…). Pe termen scurt, Guvernul trebuie să stabilizeze acest deficit bugetar, care nu e sustenabil (…), dar deficitul bugetar, ca orice alt deficit monetar sau valutar, el este un efect, un efect al dezechilibrelor economice care există în economie.
De aceea, problema Guvernului, a domnului Ciolacu, ca prim-ministru și nu ca fraier de serviciu, cum se autointitulează dânsul, este și de a face reformele necesare, pentru a corecta aceste dezechilibre economice care au condus la dezechilibrul bugetar. Și aici avem în vedere politicile populiste, unele chiar iresponsabile, din ultimii cinci-șase ani de zile”, a declarat liberalul Theodor Stolojan, în cadrul unui interviu radio acordat echipei de la postul RFI.
Măsurile fiscale, luate în vizor
Mai departe, fostul lider al Guvernului a adus critici la adresa măsurilor fiscale vehiculate în spațiul public: „Ele sunt, cum se spune, am chemat pompierul să stingă focul, dar problema e de ce a apărut focul. Aici e greu de răspuns și domnul Ciolacu și tot Guvernul trebuie să înțeleagă că trebuie să prevenim, să nu mai apară focul (…). Cei care se revoltă împotriva Programului Național de Redresare și Reziliență nu înțeleg nimic din ce reforme trebuie să facă România. Putem să nu facem reforma pensiilor speciale?”, se întreabă politicianul.
„Cum am propus-o acum e o caricatură, ne facem că facem ceva. Putem să nu rezolvăm problema de reformă în sistemul public bugetar, unde teoreticieni de două parale au promovat ideea că putem face creștere economică, mărind veniturile, necorelat cu evoluția productivității muncii și am ajuns unde am ajuns, că salariul mediu net în sectorul bugetar este mult mai mare decât salariul net în sectorul privat, care este o anomalie”, continuă Theodor Stolojan.
A cui este vina?
Liberalul a fost apoi întrebat dacă nu cumva și cei din PNL au vreo vină în această problemă, în situația în care bugetul țării reprezintă o adevărată dilemă. Stolojan a venit imediat cu un răspuns: „Categoric și PNL-ul are partea lui de vină. Iată, noi am susținut cu tărie facilități fiscale pentru constructori și eu mă întreb de ce trebuie ca bugetul țării să subvenționeze construcția de vile de lux, construcția de restaurante, construcția de mall-uri, prin faptul că scutim de impozit pe venit constructorii. S-a spus că nu avem forță de muncă, avem probleme, că nu știu ce. Nu este adevărat.
„Avem în construcții, aproape la fiecare lucrare de construcții noi facem deviz, nu avem aici prețuri de piață competitive, cum avem la lapte sau mai știu eu la ce alt produs, avem devize, sigur că facem licitații publice, dacă lucrările sunt publice, dar în deviz trebuie să-mi trec manopera, care îmi asigură forța de muncă necesară. Altfel, pur și simplu, mă apuc să subvenționez absolut toate construcțiile din România. Deci este o politică și aici greșită din punct”, a conchis Thedor Stolojan, citat de newsflash.ro.