Lovită de puterea incredibilă a uraganului Ian, Florida încearcă astăzi să refacă viața locuitorilor ei. Dar, pe când oamenii depuneau eforturi uriașe să reducă efectele dezastrului, a apărut în regiunea lor și o bacterie ciudată. Acum, Florida se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de persoane care se îmbolnăvesc sau mor din cauza bacteriei care ajunge în organism prin rănile deschise.
De ce NOUA bacterie ”mâncătoare de carne” provoacă panică printre oameni în Florida, după uraganul Ian. VIDEO (documentar)
Uraganul Ian a fost o furtună istorică pentru Florida (SUA). A fost una dintre cele mai periculoase furtuni care a lovit SUA în ultimele decenii. Peste este 2,2 milioane de gospodării au rămas fără energie electrică. Am fost martorii unor scene dramatice: acoperișuri smulse, mașini inundate, copaci doborâți la pământ, oameni luați pe sus de furia apelor.
În aceste zile, oficialii americani spun că în regiunea Lee, puternic afectată de uragan, s-au înregistrat 29 de îmbolnăviri și patru decese din cauza bacteriei pe care au numit-o după efectele ei – ”mâncătoare de carne”.
Și în zona Collier au fost înregistrate trei cazuri de îmbolnăvire cu această bacterie care este are legătură cu inundațiile de după uragan.
În Florida, au fost înregistrate, în total, 65 de cazuri de îmbolnăvire și un număr record de 11 decese atribuite bacteriei în acest an. Jumătate dintre acestea au fost descoperite după trecerea uraganului prin regiune.
Toate cazurile, cu excepția a două dintre ele, au fost diagnosticate după furtuna de gradul 4. Infecțiile cu ”vibrio vulnificus” pot fi cauzate după ce bacteriile intră în organism prin răni deschise. Se știe că bacteriile se dezvoltă în apă contaminată.
„Departamentul de Sănătate din Florida din regiunea Lee observă o creștere anormală a cazurilor de infecții cu Vibrio vulnificus ca urmare a expunerii la apa stătută și acumulată după inundațiile provocate de uraganul Ian”, a declarat luni un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate, citat de BBC.
Ce spun medicii
Medicii le cer locuitorilor din zonă „să fie conștienți de potențialele riscuri asociate atunci când expun rănile deschise, tăieturile sau zgârieturile de pe piele”. Și aceasta deoarece noua bacterie ”atacă” exact locurile deschise de pe corpul uman, respectiv tăieturilie, zgârieturile și orice fel de răni deschise.
„Deversările de ape uzate, precum cele cauzate de uraganul Ian, pot dezvolta și întreține bacteriile. Pe măsură ce situația de după furtună evoluează, oamenii ar trebui să ia măsuri de precauție împotriva infecțiilor și bolilor cauzate de Vibrio vulnificus”, se mai arată în comunicatul departamentului american de sănătate.
De ce i se spune ”mâncătorul de carne”. Bacteria ”vibrio vulnificus” este cunoscută sub numele de „mâncătorul de carne”, deoarece poate duce la fasceită necrozantă, o afecțiune care poate distruge pielea și țesuturile moi și duce la descompunerea țesutului. Potrivit opiniei specialiștilor, acesta nu este însă singura bacterie care poate provoca fasceita necrozantă.
Aproximativ unul din cinci pacienți infestați cu ”vibrio vulnificus” moare, uneori chiar la o zi sau două de îmbolnăvire. Atunci când ajunge în sânge, se poate ajunge inclusiv la amputări, pentru a se evita răspândirea acesteia în corpul pacientului, după cum au declarat oficiali de la Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, citați de media.