Premierul Ungariei, Viktor Orban, vrea să-și creeze propria forță politică în Uniunea Europeană, după 10 ani de dispute asupra valorilor democratice, care au dus la anunțul ieșirii partidului său, Fidezs, din PPE, grupul de centru-dreapta al Parlamentului European.
Reacția premierului Viktor Orban
„Sarcina noastră este clară. Acum, fără PPE, trebuie să construim o dreaptă democratică europeană care să ofere un adăpost cetățenilor europeni care nu doresc migranți, care nu doresc multiculturalism, care nu au fost cuprinși de nebunia LGBTQ, care apără tradițiile creștine ale Europei, care respectă suveranitatea națiunilor și care își văd țările nu ca parte a trecutului lor, ci ca parte a viitorului lor ”, a scris Orban într-un comunicat de presă.
Partdul lui Orban, Fidesz, a făcut parte timp de mulți ani din Partidul Popular European, ceea ce i-a oferit lui Orban relații importante, legitimitate și voturi. De când a preluat funcția, în 2010, a avut nevoie de sprijin în timp ce se lupta pentru ceea ce UE consideră acum a fi o slăbire a statului de drept în Ungaria.
Acum, Orban spune că PPE și-a ratat șansa de a construi un grup „mare, puternic și democratic” care să cuprindă o gamă largă de opinii conservatoare.
Întâlnire tripartită pentru o nouă alianță politică
Premierul Ungariei va avea o întâlnire, joi, la Budapesta, cu Matteo Salvini și Mateusz Morawiecki.
Prim-ministrul ungar Viktor Orbán, preşedintele Fidesz va avea o întâlnire tripartită cu Matteo Salvini, liderului partidului de guvernământ de dreapta din Italia, Liga, şi prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, întâlnire care va avea loc joi, la Budapesta – conform secretarului de stat adjunct, şeful Biroul de presă a Prim-ministrului, Bertalan Havasi, care a confirmat marţi agenţiei ungare de presă MTI informaţia provenită din presa italiană.
La ordinea de zi a întâlnirii se află alianţa politică la nivel european între Liga, partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi Fidesz.
Fidesz încearcă să creeze un nou grup politic în Parlamentul European. Liderul ungar a explicat că obiectivul este de a exista un cămin politic pentru Fidesz şi formaţiuni similare din Europa care nu vor ca aceasta să găzduiască migranţi şi doresc să ”protejeze” familia tradiţională.
În 2022 au loc alegeri legislative în Ungaria, pentru prima dată opoziţia urmând să facă front unit împotriva premierului Viktor Orban, precizează hirado.hu