Lifestyle

O întâmplare groaznică.De două ori a scăpat din ghearele morții, a 3-a oară l-a ucis personalul medical. Pacientul avea 36 de ani

O întâmplare groaznică.De două ori a scăpat din ghearele morții, a 3-a oară l-a ucis personalul medical. Pacientul avea 36 de ani
pixabay.com

După ce a personalul medical i-a administrat medicamentele altui pacient, un bărbat de 36 de ani a murit la spital

Cum s-a ajuns la această tragedie

Aflat internat în cel mai mare spital din Scoția, un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit la spital după ce i s-ar fi administrat medicamentele unui alt pacient…

Ca urmare a unei hipoglicemii diabetic, care i-a provocat o leziune cerebrală gravă, Martin Weldon se află la terapie intensivă la Spitalul Queen Elizabeth din Glasgow încă din luna Mai 2022.

Personalul medical a anunțat familia bărbatului în vârstă de 36 de ani de două ori că aparatele sale vor fi oprite, însă sora sa, Keeleigh, a declarat că Martin ”a sfidat statisticile și a dovedit că medicii s-au înșelat” de ambele ori.

Care este poziția familiei bărbatului în această situație

Ca urmare a celor întâmplate, familia aparținătoare acuză personalul medical de neglijență.

Pacientul Martin Weldon, din Dumbarton, „a făcut progrese” după 4 luni de tratament, deși încă mai trebuia să învețe să meargă și să vorbească din nou.

Cu toate acestea, însă, sâmbătă, 13.08.2022, la doar 2 zile după ce a împlinit vârsta de 36 de ani, a murit în spital după ce i s-ar fi administrat alte medicamente, din greșeală.

În plină suferință, tatăl lui Weldon, a declarat:

FOTO codrosu.ro

Iar pe de altă parte, un purtător de cuvânt al NHS Greater Glasgow and Clyde, pentru MailOnline, a declarat:

„Gândurile noastre și cele mai profunde condoleanțe se îndreaptă către familia și apropiații domnului Weldon, care deplâng pierderea sa. După ce am anunțat imediat procurorul, circumstanțele în jurul morții domnului Weldon fac acum obiectul unei anchete în curs de desfășurare a poliției.

Ca atare, ar fi nepotrivit să facem alte comentarii. Continuăm să colaborăm cu autoritățile relevante și rămânem angajați să ne implicăm cu familia pe măsură ce investigațiile avansează”, citează doctorulzilei.ro