Să fim în pas cu timpurile, așa au spus inițiatorii ideii malteze care introduce în sistemul de învățământ o păpușă. Metoda nouă de învățământ este ingenioasă, dar și atractivă.
O idee de nota 10: Păpușile AI ajută elevii de școală primară să învețe mai bine. Care sunt aptitudinile noului profesor. Video
Păpușile AI sunt folosite astăzi în activități cu elevii de școală primară, în vârstă de 8-10 ani. Dar nu la noi, ci în Malta.
Ele au rol de agenți de conversație, demonstrează cum se pronunță corect cuvintele și sunt folosite pentru a demonstra învățarea automată (machine learning). Păpușile sunt utilizate inclusiv ca instrumente de întărire a limbajului și alfabetizării și sunt asociate unor jocuri de vorbire și de recunoaștere a vocilor.
Proiectul-cadru, EduAI, inițiat de Agenția pentru Inovare Digitală din Malta, a fost inițiat în urmă cu doi ani, iar “Păpușile AI” sunt o componentă pilotată anul trecut și introdusă într-o școală primară pentru prima dată în 2022, la începutul acestui an.
Potrivit prezentării oficiale a proiectului EduAI, “folosind o platformă open source, învățătorii, elevii de 8-10 ani și părinții lor participă în crearea de activități de programare, prin care învață cum să construiască jocuri, să programeze asistenți AI și să instruiască propriile modele AI”.
Scopul este menționat pe aceeași platfărmă de educație: “Obiectivul este să îi ajute pe elevi să interacționeze cu un robot social, dar și să-l programeze, să îl instruiască să memoreze și să învețe lucruri în timp, precum și să aibă conversații cu alți elevi, în care să analizeze aceste lucruri”.
Deocamdată programul este un experiment dar a fost implementat cu succes. Copiii sunt încântați iar profesorii obțin rezultate pe măsură.
La noi se doresc școlile de elită
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus la o dezbatere privind noua Lege a învăţământului preuniversitar că vor fi create clase de elită în școli, că sistemul de evaluare trebuie schimbat și că Centrele de Excelență trebuie sprijinite. Un amplu material pe această temă în Evenimentul Zilei – click aici.
Foto: Edupedu/EduAI/ video: youtube