Binecuvântare papală. Un eveniment deosebit a avut loc în Kazahstan, o țară cu tradiții cazace, dar unde locuiesc și alte naționalități, inclusiv mulți ucraineni, care au fost deportați aici în era sovietică. Iar satul care o găzduiește a fost construit de catolicii polonezi. O istorie multicoloră, dar unde oamenii trăiesc în pace și armonie, unii cu alții.
O icoană inedită cu Fecioara Maria și Pruncul, creație a unui musulman, binecuvântată de Papa Francisc, în Kazahstan. Foto
Papa Francisc a binecuvântat o icoană inedită, care îi reprezintă pe Fecioara Maria şi pruncul Iisus, din biserica Nur Sultan din Kazahstan. Icoana are mai multe particularităţi: Fecioara Maria şi Iisus au chipuri de kazahi.
70% dintre kazahi sunt suniţi, dar 1% sunt catolici. Icoana va fi amplasată într-un sat construit în 1936 de catolici polonezi deportaţi din Ucraina de sovietici.
Spre deosebire de icoanele din ţările creştine, Maica Domnului priveşte într-o parte şi nu în faţă. Creatorul icoanei, musulman, a spus că, potrivit Islamului, nu ar fi fost corespunzătoar să privească în alt fel, potrivit credinței lor.
Fecioara Maria şi Pruncul sunt îmbrăcăţi în veşminte cazace, tradiţionale. Biserica este catolică şi a fost construită în capitala ţării, Astana, numită între 2019 şi septembrie 2022 Nur Sultan, în memoria fostului preşedinte Nazarbaev.
„Dumnezeu este pace. El ne călăuzește întotdeauna pe calea păcii, niciodată pe cea a războiului”, a spus Papa Francisc, vorbind la Palatul Independenței. Filmarea poate fi vizionată click aici.
Context: Papa Francisc a participat la Congresul mondial al religiilor
Amintim că Papa Francisc a participat la Congresul mondial al religiilor, care are loc în Nur-Sultan, capitala Kazahstanului.
La acest eveniment, Papa de la Roma a spus că Dumnezeu nu îndrumă religiile spre război, o critică subtilă, după cum au spus analiștii, la adresa patriarhului ortodox rus Kiril, care susține deschis invazia Ucrainei.
Pope Francis has told the Russian Orthodox hierarchy and other faith leaders at an interfaith congress in Kazakhstan that religion must never be used to justify the “evil” of war and that God must never “be held hostage to the human thirst for power.” https://t.co/pV4fz30eHA
— The Associated Press (@AP) September 14, 2022
În a doua sa zi în Kazahstan, Papa Francisc s-a adresat celui de-al șaptelea Congres al liderilor religiilor mondiale și tradiționale, o reuniune care reunește creștini, evrei, musulmani, budiști, hinduși și alte religii.
Congresul a fost marcat de absența patrairhului Kirill. El trebuia să participe, dar ulterior s-a retras. Biserica Ortodoxă Rusă a trimis însă o delegație care să îi reprezinte.
„Dumnezeu este pace. El ne călăuzește întotdeauna pe calea păcii, niciodată pe cea a războiului”, a spus Francisc, vorbind la Palatul Independenței.
„Să ne angajăm, așadar, să insistăm și mai mult asupra necesității de a rezolva conflictele nu prin mijloacele neconcludente ale puterii, cu arme și amenințări, ci prin singurele mijloace binecuvântate de cer și demne de om: întâlnirea, dialogul și negocierile răbdătoare”, a mai spus Suveranul Pontif.
Foto: arhiva