Lifestyle

O decizie scandaloasă. Accesul în biserică doar cu buletinul

O decizie scandaloasă. Accesul în biserică doar cu buletinul

O decizie a Prefecturii Galați ațâță focul care a izbucnit deja înainte de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Prefectura Galați a anunțat, vineri, că de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului, în perimetrul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos” va fi permis accesul doar pentru credincioșii care au domiciliul sau reședința în municipiul Galați.

Potrivit acestei decizii, la slujba oficiată în perimetrul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”, vor avea acces numai credincioșii care locuiesc sau au reședința în municipiul Galați.

Intrarea în biserică pentru slujba religioasă va fi permisă după verificarea documentelor de identitate.

„Intrarea va fi permisă după verificarea actelor de identitate de către forțele de ordine prezente la eveniment”, anunță Prefectura Galați.

Hotărârea de Guvern nr. 967 /2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, prevede că organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

Istoria se repetă

O decizie asemănătoare a fost luată și la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași.

„Din păcate, având în vedere restricţia impusă la nivel naţional, doar cei care au reşedinţa în municipiul Iaşi vor putea pătrunde în acest spaţiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc”, a spus atunci pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Decizia a venit după ce, în fața Catedralei Mitropolitane a fost scandal. Oamenii – mulți dintre ei fără măști – s-au certat cu jandarmii care nu i-au lăsat să intre în biserică și să se roage la moaşte.

Pelerinii s-au plâns că au venit degeaba de la sute de kilometri distanță şi le-au cerut jandarmilor să le arate legea care le interzice accesul în biserică. Din cauza pandemiei de coronavirus, autorităţile locale au decis ca anul acesta să poată intra la moaştele Sfintei Parascheva numai locuitorii oraşului Iaşi.