Comisia Europeană a renunțat la aproape toată comanda de 60 de milioane de doze ale vaccinului pentru Covid-19, produs de o firmă din Franța, care a obținut aprobare abia luna trecută
Ce a hotărât Uniunea Europeană privind aciziția de vaccinuri pentru COVID-19
Potrivit unui anunț al Executivului Uniunii Europene din cursul zilei de miercuri, 20.07.2022, Comisia Europeană a renunţat la aproape toată comanda de 60 de milioane de doze ale vaccinului pentru Covid-19 produs de firma franceză Valneva.
În luna noiembrie 2021, UE a fost de acord să cumpere vaccinul, iar primele 27 de milioane de doze urmau să fie livrate anul acesta. Dar, după întârzieri prelungite, vaccinul a primit aprobare abia luna trecută, respectiv în iunie 2022.
Ţările europene, conform acordului revizuit, vor cumpăra doar 1,25 milioane de doze de la Valneva, doze care urmează să fie livrate în august şi septembrie 2022, cu opţiunea de a cumpăra alte 1,25 milioane până la sfârşitul anului.
Ce au declarat oficialii Valneva în urma deciziei CE
Într-un comunicat, Thomas Lingelbach, directorul general al Valneva, a declarat: ”Volumul comenzilor nu reflectă interesul pe care îl vedem din partea cetăţenilor europeni”.
În momentul în care compania a dezvăluit luna trecută faptul că respectivul contract este în pericol, analistul Rx Securities Samir Devani, care prognozase la un moment dat vânzări de 400 de milioane de euro (407,96 milioane de dolari) ale vaccinului pentru Covid-19 pentru Valneva, în mare parte pe baza contractului iniţial cu UE, a revizuit în scădere valoarea vânzărilor de vaccinuri.
Astfel, în data de 20.07.2022, analistul a spus că Valneva va folosi probabil stocul existent de vaccinuri pentru a onora comanda mai mică a UE.
Situația actuală și viitoare a companiei Valneva
Pentru moment, compania franceză a suspendat producţia şi a spus că va investi în continuare în vaccin şi în vaccinul său de a 2-a generaţie pentru Covid-19, doar dacă va asigura acorduri cu alţi clienţi împreună cu finanţarea necesară, în lunile următoare.
Pentru vaccinul Valneva, Marea Britanie şi-a anulat contractul încă din 2021. Compania a obţinut acorduri în Bahrain şi Emiratele Arabe Unite.
Analistul Devani a precizat că va fi foarte greu pentru Valneva să menţină o linie de producţie pentru vaccinul VLA2001 fără mai multe comenzi.
Tehnologia utilizată de Valneva pentru producerea vaccinurilor
Potrivit news.ro, vaccinul VALNEVA foloseşte o tehnologie utilizată deja de zeci de ani în vaccinurile împotriva poliomielitei, gripei şi hepatitei.
Compania pariase că va atrage oamenii care au refuzat vaccinurile COVID care folosesc tehnologii mai noi, cum ar fi ARNm. Se menționează că un alt vaccin, de la Novavax, care foloseşte şi o tehnologie tradiţională, a avut o utilizare limitată în Europa.
În timp ce, în prezent, continentul se luptă cu un nou val de Covid-19, condus de ramurile Omicron BA.5, autorităţile de reglementare din Europa au început să revizuiască vaccinurile specifice variantelor, care ar putea fi gata în cursul acestui an, potrivit sursei citate.