Actual

Nuntă mare la PSD Bucureşti. Şeful consilierilor generali PSD şi fost viceprimar, Aurelian Bădulescu se însoară

Nuntă mare la PSD Bucureşti. Şeful consilierilor generali PSD şi fost viceprimar, Aurelian Bădulescu se însoară
foto: Facebook Andreea Macovei

Aurelian Bădulescu, consilier general PSD, s-a căsătorit civil astăzi cu iubita lui, Andreea. Cei doi s-au cunoscut în urmă 7 luni și au decis să-și unească destinele. Nunta religioasă va avea loc în iunie, iar politicianul va avea două rânduri de naşi.

Nuntă mare la PSD Bucureşti. Şeful consilierilor generali PSD şi fost viceprimar, Aurelian Bădulescu se însoară

Aurelian Bădulescu, fost viceprimar general al Capitalei, a decis să renunțe la burlăcie. El s-a căsători cu Andreea Macovei. Ceremonia religioasă va avea loc pe  11 iunie la o biserică din Voluntari. Cei doi miri vor avea două perechi de nași, prieteni apropiați ai mirilor, Ligia și Emanuel Gheorghe și soții Daniela și George Barcan.

Aurelian Bădulescu și Andreea Macovei s-au cunoscut în urmă cu 7 luni, prin intermediul unei prietene comune, care le-a făcut cunoștință. A fost dragoste la prima vedere, iar cei doi și-au dat repede seama că sunt făcuți unul pentru celălalt.

„Când e dragoste mare, vă dați seama, nu mai încape loc de așteptare. Există și o vârstă la care trebuie s-o terminăm cu lucrurile care, la un moment dat, poate, ne-au prins bine… Acum, gata, asta a fost!…”, a declarat Aurelian Bădulescu pentru Fanatik.ro, adăugând că „Andreea e o fată normală, ce să vă spun despre ea?… Nu are nicio legătură cu viața politică. E o fată din Piatra Neamț care își vede de treaba ei… Nu-mi place mie să vorbesc mult despre chestii personale”.

Politicianul, cu multe scandaluri la activ, este la a doua căsătorie

Aurelian Bădulescu are 47 de ani, a mai fost căsătorit şi are patru copii.

Politicianul a fost implicat în câteva scandalul în Primăria Capitalei, atunci când a deţinut şi funcţia de viceprimar, inclusiv cu Nicuşor Dan în plină campanie electorală. De asemenea, Bădulescu a avut o altercaţie chiar şi colegul său de partid, Gabriel Mutu.

În 2019, Aurelian Bădulescu a fost chiar exclus din organizaţia PSD Bucureşti, după ce acesta a postat pe contul său de socializare o imagine cu preşedintele Klaus Iohannis întruchipându-l pe Adolf Hitler. PNL a cerut demisia din funcţie a lui Bădulescu şi să-i ceară scuze preşedintelui, iar Bădulescu a refuzat.

Cu toate aceste sancțiuni, Aurelian Bădulescu a rămas un apărător al PSD și un critic virulent al măsurilor care se iau în Primăria Capitalei, mai ales de primarul general Nicușor Dan.