Lifestyle

Nuntă cu năbădăi în Ialomița: Nuntașii au dansat cu armele. Cine i-a dat de gol pe petrecăreți de s-au trezit cu poliția la ușă

Nuntă cu năbădăi în Ialomița: Nuntașii au dansat cu armele. Cine i-a dat de gol pe petrecăreți de s-au trezit cu poliția la ușă

La petrecere și la război totul este permis și-au zis câțiva bărbați ialomițeni. Dar nu, nu este adevărat. Și o demonstrează legea. Pentru că unde-i lege nu-i tocmeală, așa că petrecăreții au dat nas în nas cu oamenii legii când le era lumea mai dragă.

Nuntă cu năbădăi în Ialomița: Nuntașii au dansat cu armele. Cine i-a dat de gol pe petrecăreți de s-au trezit cu poliția la ușă

Duminică seara, se anunța o mare petrecere, la o nuntă din localitatea Țăndărei, Ialomița. O sărbătoare cu năbădăi de la început și până la final, pentru că nuntașii s-au pornit să facă atmosferă incendiară, cu armele în mână. Bucuroși nevoie mare, bărbații au mai făcut și sesiune video și foto cu puștile din dotare.

Poveste ruptă din realitatea cotidiană

Mai multe persoane au făcut, duminică seara, un live pe Facebook, în care s-au filmat, în timpul unei nunţi, cu mai multe arme într-o maşină, în judeţul Ialomiţa.

Poliţiştii din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, s-au sesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare au apărut imagini în care mai mulţi bărbaţi mânuiesc arme într-un autoturism. Din verificări a reieşit faptul că armele care se văd în imagini fac parte din recuzita unei firme de organizări evenimente.

De la o joacă și până la confruntarea cu realitatea a fost doar un pas. Acum, vitejii bărbați sunt anchetați în toată regula.

Oamenii legii au întocmit imediat un dosar de cercetare penală pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ca să-i învețe minte.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că mai mulţi bărbaţi au închiriat un bolid de lux pentru nuntă, iar acolo se aflau câteva arme din plastic. După ce nuntaşii au făcut un live în care încărcau şi descărcau puştile, poliţiştii le-au stricat petrecerea şi i-au dus la audieri, a transmis DIGI 24.

Foto: leafshop/captura video