Actual

Numai pentru cei de la bloc: cum să obții 15.000 de euro ca să devii prosumator. Ce este proiectul ÎntreVecini

Proiectul IntreVecini - sustinere de 15.000 euro (1).v1
Foto: infofinanciar.ro

ONG-ul Între Vecini le oferă celor care locuiesc la bloc șansa de a deveni prosumatori, respectiv mici producători de energie electrică, beneficiind de costuri reduse la consumul comun de energie electrică.

Proiectul este susținut de BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener principal al ediției de anul acesta, și asigură montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, precum și desfășurarea unor acțiuni sustenabile, toate în valoare de câte 15.000 de euro per comunitate.

Exemplul există

Proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes în sectorul 6 al Capitalei, iar în prezent Asociațiile de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 se pot înscrie în proiect pe platforma intrevecini.ro, unde vor regăsi și un ghid explicativ despre cum pot deveni prosumatori la bloc.

Ulterior, proiectul va fi extins și în alte orașe din România, din dorința de a crea cel puțin o comunitate ÎntreVecini în fiecare județ din țară.

Gândit ca un Sistem de Operare pentru Schimbare, proiectul ÎntreVecini regenerează spiritul comunitar la bloc și creează comunități urbane în orașele din România, transformându-le în huburi sustenabile.

Totul prin crearea de micro-lideri locali și desfășurarea de activități sustenabile în comunități, în jurul celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, adoptate de Organizația Națiunilor Unite și de Uniunea Europeană.

Început în anul 2022 în sectorul 6 al Capitalei, proiectul va ajunge în 2023 și în celelalte cinci sectoare ale Bucureștiului, urmând extinderea în alte orașe ale României.

Un milion de locatari

Astfel, până în 2027, ÎntreVecini își propune ca, alături de partenerii săi, să implice în proiecte 1.000.000 de persoane care locuiesc la bloc, contribuind semnificativ la creșterea nivelului de trai în fiecare județ din întreaga țară.

Începând de anul acesta, BRD Groupe Société Générale s-a alăturat proiectului în calitate de partener principal, pentru a face posibilă și implicarea comunităților din celelalte sectoare din București, dar și pentru a putea începe extinderea proiectului în alte orașe din țară, într-o etapă ulterioară.

„De peste șapte ani, BRD susține comunitățile care produc schimbări pozitive în România prin educație, tehnologie, cultură și sport. Ne bucurăm să punem umărul la proiectul ÎntreVecini, o inițiativă ce ne aduce împreună, ne deschide noi perspective de colaborare și contribuie la înțelegerea comună în ceea ce privește tranziția verde. Ne dorim tare mult să avem un mediu mai curat și mai deschis la alternative sustenabile pentru noi și copiii noștri și, astfel, am decis să ne alăturăm celor care întreprind acțiuni în acest sens”, a declarat Flavia Popa, Secretar General BRD – Groupe Société Générale, partener principal al proiectului ÎntreVecini.

Cum pot obține Asociațiile de proprietari finanțarea

Până pe 10 iulie 2023, asociațiile de proprietari din București (din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5) se pot înscrie gratuit în proiectul ÎntreVecini, pe platforma intrevecini.ro, pentru a beneficia de susținerea financiară care acoperă montarea panourilor fotovoltaice pe bloc și suport în organizarea unor activități sustenabile în comunitate.

Înscrierile se pot face formând echipe de proiect de minimum șapte locatari, care vor completa un formular și vor susține o serie de interviuri. În urma lor vor fi alese 10 echipe semi-finaliste care vor îndeplini o serie de cerințe clare menționate pe platformă, printre care și redactarea unei scrisori de motivație, menționarea unor inițiative pe care le-a întreprins deja comunitatea care aplică, dar și prin manifestarea disponibilității pentru realizarea unor acțiuni comune. Ulterior se vor alege cele 5 echipe finaliste din București care vor deveni parte din Proiectul ÎntreVecini împreună cu asociațiile de proprietari din care fac parte.

„Ne bucurăm că am realizat cu succes proiectul pilot din sectorul 6 al Capitalei și că ne putem baza pe o comunitate cu oameni care își doresc să schimbe în bine locul în care trăiesc. Resimțim cu toții – atât noi, cât și întreaga comunitate care ne urmărește  –  nevoia profundă de a reface legăturile dintre vecini. Ne dorim cu tărie să trăim în comunități reziliente, în care oamenii se ajută între ei, în comunități prietenoase cu mediul, în care niciun locatar, indiferent de statutul social, nu este abandonat și nu se simte singur. Suntem încrezători că, împreună, putem construi societatea de care avem nevoie. Așa că încurajăm orice persoană care își dorește să facă parte din acest sistem de operare pentru schimbare, numit ÎntreVecini, să aplice pentru sprijinul pe care îl oferim în proiect alături de partenerii noștri principali, BRD Groupe Société Générale. Abia așteptăm să primim ÎntreVecini încă cinci comunități din sectoarele 1-5 din Capitală și să sprijinim din ce în ce mai mulți locatari în tranziția către o viață mai sustenabilă”, a declarat Sabina Mihăilescu, Manager General Asociația ÎntreVecini.

Ghidul #EnergiePeBloc

Din dorința de a veni în sprijinul românilor și de a-i susține pe termen lung, asociația ÎntreVecini a dezvoltat, împreună cu Future Energy Leaders România, un ghid prin care explică pe larg cum pot deveni locatarii prosumatori la bloc, respectiv producători de energie electrică verde.

Ghidul poate fi accesat pe platforma intrevecini.ro și este destinat tuturor celor care sunt interesați de ceea ce presupune legal, tehnic și financiar întregul proces de instalare a unor panouri fotovoltaice pe bloc și injectarea energiei electrice în rețea.

Ghidul include informații generale despre conținutul unui sistem de panouri fotovoltaice, locul amplasării, etape, cerințe și durată, dar și informații despre partea legală (acte necesare), financiară (costuri) și tehnică (putere, consum, riscuri).

Totodată, ghidul prezintă și beneficiile locatarilor din blocurile care devin prosumatoare. Deși există extrem de puține blocuri care produc energie electrică în România, acest lucru este posibil, iar locatarii pot beneficia de cheltuieli mai mici la întreținere (cheltuieli aferente consumului comun de energie electrică), dar și de fonduri suplimentare pentru alte investiții în cadrul asociației de proprietari.