Unul dintre cele mai negre vise ale unor români se va împlini în curând. Produsele realizate din făină de insecte vor fi disponibile în magazine. Consumatorii vor trebui să primească informații clare și complete cu privire la produsele alimentare care conțin făină provenită din orice tip de insecte, potrivit unei propuneri de lege care se află în prezent în dezbatere publică la Senat.
Propunerea va include orientări specifice pentru utilizarea făinii de insecte în fabricarea alimentelor pe bază de insecte, precum și pentru vânzarea acestora.
Cum vor fi comercializate produsele din făină din insecte
Una dintre clauzele proiectului de lege sună după cum urmează: „se interzice operatorilor economici utilizarea, pe teritoriul României, a făinii de insecte în prepararea/ producerea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale (RNPT)”.
În plus, la denumirea produselor, se vor utiliza numai nume proprii diferite. Acestea trebuie să înceapă cu oricare dintre cuvintele „cu…” sau „din…”, urmate de numele binecunoscut al speciei de insecte, indiferent de cantitatea de insecte pe care o conține produsul final.
Aceste produse trebuie să fie vândute în magazine pe un stand diferit de standurile care vând produse bine cunoscute care nu conțin specii de insecte care pot fi vândute ca alimente noi. În plus, vânzătorii trebuie să pună informații despre prezența insectelor în produse într-un loc vizibil (cum ar fi un stand sau un panou) lângă standul vânzătorului.
Aceleași reguli se aplică și la produsele vândute pe internet
Reglementările se aplică și în cazul comercializării pe internet, așa cum se obișnuiește. Vor exista avertismente în acest sens pe articolele care includ insecte, cum ar fi: „informațiile să fie disponibile și accesibile înainte de finalizarea comenzii, pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, precum și în orice material publicitar”, potrivit Antena3 CNN.
Reglementările se aplică, de asemenea, alimentelor care conțin insecte și care sunt livrate sau servite în restaurante. Comercianții care încalcă restricțiile ar putea fi pasibili de sancțiuni între 10.000 și 100.000 de lei. Trebuie subliniat faptul că, spre deosebire de alte amenzi, care pot fi plătite integral în termen de 15 zile, amenzile nu pot fi plătite în jumătate.
Pentru a intra în vigoare, legislația trebuie să fie aprobată de Parlament, promulgată de președintele națiunii și publicată în Monitorul Oficial.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu știu denumirile latine ale insectelor comestibile, Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a posta pe pe Facebook traducerea acestor termeni.
„În legătură cu informarea corecta şi completă a utilizării în produsele alimentare a următoarelor ingrediente aprobate de Comisia Europeana ca surse de proteine provenite din:
1. Acheta domesticus – greierele de casă
2. Alphitobitus diaperinus – larvele gândacului de făină
3. Tenebrio molitor – viermele galben de făină
4. Locusta migratoria – lăcusta migratoare”, a scris el.