Actual

Nu vor crește taxele. Ce le-a transmis premierul Marcel Ciolacu românilor

Marcel Ciolacu romania-da-in-judecata-austria
Sursa foto Antena 3

Nu vor crește taxele. Acesta a fost mesajul transmis de Marcel Ciolacu către români. Premierul a precizat că, în ciuda acestui fapt, vor dispărea cu siguranță excepțiile. Măsurile fiscale ce vor fi aplicate la nivelul țării sunt acum subiectul principal de discuție pentru mulți români.

Aceștia se plâng de faptul că, în eventualitatea în care vor apărea taxe mai mari, nu vor avea banii necesari pentru a face față. Premierul a semnalat că își asumă responsabilitatea pentru acest pachet fiscal. Oficialul a explicat că taxele nu vor fi mărite, dar vor exista anumite schimbări.

Nu vor crește taxele

Nu vor crește taxele. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, nicio taxă nu va fi majorată. Acesta a explicat că măsurile ce vor fi adoptate nu vor avea un impact atât de semnificativ la nivelul românilor cu venituri mai modeste.  Astfel, reforma fiscală nu va avea impact asupra românilor obișnuiți.

Totuși, el a declarat că nu vor mai exista excepții. Potrivit lui Ciolacu, „excepțiile” totalizează un cost de 75 de miliarde de lei pe an. „Am distrus această țară cu 5000 de excepții” a spus premierul.

TVA-ul nu va crește

S-a pus în discuția și problema unei creșteri a TVA de 1 sau 2%. Marcel Ciolacu a specificat că acest lucru nu se va întâmpla. O astfel de măsură ar duce la creșterea inflației.

„Nu o să cresc TVA, nu o să cresc TVA la alimente și la medicamente. Ar aduce austeritate adevărată. (…) Trebuie să învățăm din greșelile făcute” a explicat Marcel Ciolacu.

Cele mai mici venituri din PIB

Premierul a semnalat că a purtat o discuție cu reprezentanții europeni. Aceștia au avut o singură întrebare. Este vorba de veniturile din PIB al țării. România are unele dintre cele mai mici venituri din PIB la nivelul UE, mai exact 27%.

„Există niște raporarte de la Banca Mondială, de la FMI, de la Comisia Europeană unde există anumite recomandări. Un singur lucru m-a întrebat doamna președinte a Comisie, Ursula von der Leyen: <Marcel, ce venituri din PIB are România?>. Și i-am zis fără nicio reținere: <Cele mai mici din UE, respectiv 27%>.” a explicat oficialul.

Nu se repetă istoria

Tăierea veniturilor românilor și creșterea TVA au fost măsuri aplicate în 2010. Prăbușirea puterii de cumpărare a dus la un moment critic, care a afectat românii, indiferent de veniturile lor. Oficialul a precizat că o creștere a TVA-ului cu un punct procentual va duce la creșterea inflației cu 0,5%.

„În 2010 am tăiat 25% din veniturile oamenilor, am prăbușit consumul și mai mult – am mărit TVA de la 19% la 24%. În momentul acela am distrus toată puterea de cumpărare a românilor.” a spus Marcel Ciolacu.

Vor fi eliminate excepțiile

Nu vor crește taxele. Premierul a precizat că România trebuie să scape de aceste excepții. Suntem o țară care are nevoie de reglementări pentru a putea fi prosperă din punct de vedere economic. „Este foarte important. Eu nu am introdus taxe noi, am scos din excepții. Nu mai suportă statul român excepțiile. Intervii punctual cu excepții.” a explicat Marcel Ciolacu.

Aceste excepții de la lege costă statul român anual 75 de miliarde de lei. De asemenea, evaziunea fiscală este foarte întâlnită la noi în țară și aduce pierderi de 160 de milioane de lei, conform Aleph News.