Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025 pentru cei mai mulți pensionari. Tot atunci se va face prima indexare a punctului de referință. Totuși, 4,4% din pensii vor rămâne neschimbate, pentru că valoarea lor actuală depășește nivelul contribuțiilor plătite.
Procentul de majorare va fi de 12%. În plus, venitul minim va crește cu 133 de lei.
Nu toate pensiile cresc
„În același timp, e important de spus că cele 4,4% din pensii care rămân la aceeași valoare beneficiază de principiul de bază că nicio pensie nu scade în urma recalculării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.
Pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, indexarea va fi de 10%. Aproximativ 200.000 de pensionari vor avea pensiile înghețate.
Simona Bucura-Oprescu a explicat că vor fi indexate doar pensiile care au fost deja majorate la recalcularea din septembrie 2024.
„Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.
Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă de celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”,a mai transmis ministrul Muncii.
Recalculările din septembrie au adus echitate
Recalcularea din septembrie a avut un impact semnificativ. Multe pensii au fost aduse la niveluri mai corecte.
„Nici una dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată. Cei care atacă reforma sunt adevăraţii adversari ai echităţii în sistemul public de pensii(…) Cei care atacă reforma susţin perpetuarea inechităţilor şi perpetuarea tratamentului incorect la care au fost supuşi 3,8 milioane de pensionari care au primit pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel(…)”, a adăugat Simona Bucura-Oprescu.
În ianuarie, vor crește cele 17,5% din pensii care nu au fost majorate în septembrie. Totodată, urmează o a doua recalculare, ținând cont de venituri suplimentare, precum sporuri, prime, ore suplimentare sau treisprezecelea salariu. Pensionarii pot deja depune actele necesare la Casele de Poștă pentru a dovedi aceste venituri suplimentare, potrivit ziarulunirea.