Actual

Novák Katalin, președintele Republicii Ungare vine la Alba Iulia. E sărbătoare în maghiarime și se dezvelește o statuie

Novák Katalin, președintele Republicii Ungare vine la Alba Iulia. E sărbătoare în maghiarime și se dezvelește o statuie

Pe 14 mai a fost învestită în funcţia de preşedinte al Ungariei, iar la o săptămână vine în România. Pe 21 mai, președintele Ungariei, Novák Katalin vine la Alba Iulia. Informaţia este oferită de portatului maghiar Maszol, citat de albaiuliainfo.ro.

Novák Katalin, președintele Republicii Ungare vine la Alba Iulia. E sărbătoare în maghiarime și se dezvelește o statuie

Sâmbătă, 21 mai, reprezentanții Bisericii Reformate Maghiare vor sărbători Ziua Bisericii Reformate Maghiare la Alba Iulia potrivit portatului maghiar Maszol. Invitatul special al evenimentului este președintele Ungariei, Novák Katalin care va fi prezentă la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen. La ora 11, la Alba Iulia, Katalin Novák va susține şi un discurs. Seria evenimentelor va continua la prânz cu slujba lui Zoltán Balog, pastorul Sinodului Bisericii Reformate Maghiare.

Statuia Principelui a fost realizată de sculptorul Deak Arpad, din bronz. Costurile realizării au fost suportate de Eparhia Reformată din Ardeal, iar statuia va rămâne în proprietatea acesteia.

Novak a spus că maghiarii vor pace și cere o anchetă asupra crimelor de război din Ucraina

Prima vizită externă a noului preşedinte a fost în Polonia, într-un gest de refacere a relațiilor cu Varșovia, aşa cum menţiona şi în discursul său: „Domnule președinte, dragă Andrzej (Duda), vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta așa cum se cuvine între prieteni!”.

În primul său discurs în calitate de lider al Ungariei, noua președintă a promis că va fi „un bun lider de stat, care o să apere familia ca fundament al suveranităţii”. Novak a condamnat agresiunea Rusiei în Ucraina și a spus că Ungaria „va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice”. Maghiarii vor pace, a spus ea, cerând totodată o anchetă asupra crimelor de război şi pedepsirea vinovaţilor.

De asemenea, Novak a fost felicitată de primul ministru al Ungariei, Viktor Orban cu care este în relații foarte bune, mai ales că şi-a început cariera politică în 2001, în timpul guvernului Orban, la Ministerul Afacerilor Externe.

Katalin Novak a fost jurnalist, e soția unui bancher influent și aleargă la maraton

Katalin Novak a fost jurnalist, dar a ales un alt drum, începându-și cariera politică în 2001, în timpul primului guvern Orban, la Ministerul Afacerilor Externe. S-a specializat în afaceri europene. În anul 2010, a devenit consilier ministerial, iar în 2012 a fost desemnată șef de cabinet al Ministerului Resurselor Umane (EMMI). Doi ani mai târziu, a devenit secretar de stat pentru familie și tineret în cadrul EMMI, iar în octombrie 2020 este așezată pe fotoliul de ministru al familiei. A alergat la maraton.  Noua președintă a Ungariei a fost și reporter al Ministerului Afacerilor Externe.