Începând de azi, 12 iunie 2022, a intrat pe piață noul McDonald‘s, de această dată în versiune rusească. Fostele restaurante McDonald’s urmează să se redeschidă în Rusia sub un nou brand și cu un nou proprietar, altul decât cel originar, american. Unul a făcut inaugurarea sub lumina camerelor de luat vederi alte tuturor agențiilor internaționale de presă. Rușii s-au îmbulzit în local și în jurul lui, cum s-a întâmplat în 1990, când compania americană a deschis primul local la Moscova.
Consumatorii, dar și reprezentanții companiei rusești au pus pe Twitter fotografii cu „hamburgherii lui Putin”.
Noul logo al McDonald’s rus, cu două bețe de cartofi și un burger, seamănă cu steagul Bangladesh. Video
Compania rusească va deschide 15 restaurante în acest weekend, conform agenției TASS, care citează Lanțul ”Sistema PBO”, firma care gestionează afacerea. Alexander Govor, care se ocupa de 25 de restaurante McDonald‘s din Siberia, este cel care va prelua restaurantele. Conform înțelegerii, McDonald’s își păstrează marca înregistrată în Rusia și are opțiunea de a-și recumpăra restaurantele pe parcursul următorilor 15 ani.
Noul lanț de fast-food care va prelua McDonald’s în Rusia și-a dezvăluit noul logo înainte de relansare. Logo-ul apare acum altfel, este minimalist, reprezentând un cerc roșu-portocaliu și două linii portocalii pe un fundal verde.
Imagine – noul logo
Potrivit creatorilor, imaginea reprezintă două bețe de cartofi prăjiți galbeni și un burger galben-portocaliu. Fundalul verde dorește să evidențieze calitatea produselor și serviciilor.
Criticii de pe rețelele de socializare au comentat asemănarea acestuia cu steagul Bangladeshului. „Acesta este steagul țării noastre„, a spus un utilizator pe Facebook, în timp ce acesta a arătat și un emoticon cu steagul.
Imagine cu steagul Bangladesh
Noul proprietar al McDonald’s nu a decis încă un nou nume de marcă, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, ”Sistema PBO”, pentru agenția de presă de stat Itar TASS. Redeschiderea are loc, inițial, în 15 locații din Moscova și din regiunile înconjurătoare.
Două dintre cele opt nume luate în considerare sunt „Tot Samyi„, care se traduce prin „The Same” sau „Același” și „Svobodnaya Kassa” (traducere: Casierie disponibilă), potrivit unui raport al The Moscow Times.
Relansarea lanțului este așteptată să înceapă duminică, când se va sărbători Ziua Rusiei, o sărbătoare care marchează independența țării, în aceeași locație emblematică din Piața Pușkin din Moscova, unde McDonald’s a deschis prima dată în Rusia în ianuarie 1990.
Imagine cu deschiderea din anul 1990
Luna trecută, McDonald’s a anunțat că își vinde restaurantele din Rusia unuia dintre deținătorii săi de licențe locale, Alexander Govor.
Acesta a declarat că plănuiește să extindă noul brand la 1.000 de locații din întreaga țară și să redeschidă toate restaurantele lanțului în termen de două luni.
Amintim că tranzacția a marcat una dintre cele mai mediatizate plecări de afaceri de când Rusia a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Foto: BBC/wikipedia/getty image Video: youtube