Social

Noul an scolar este in pericol?! Consultari de ultima ora la Palatul Cotroceni

Noul an scolar este in pericol?! Consultari de ultima ora la Palatul Cotroceni

Noul an scolar este in pericol?! Președintele Klaus Iohannis va avea astăzi la Palatul Cotroceni o întâlnire pe tema educației cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din executiv. Autoritățile caută soluții pentru desfășurarea noului an școlar și universitar.

Președintele Klaus Iohannis l-a invitat la Palatul Cotroceni pe premierul Ludovic Orban împreună cu mai mulți miniștri ai cabinetului său pentru a contura o serie de strategii și scenarii legate de deschiderea noului an școlar.

Şeful statului este de părere că școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu va dispărea până în luna septembrie. În opinia sa, ar fi complicat ca școala să se desfășoare doar în regim online și de aceea autoritățile tind să se îndrepte către un scenariu mixt.

Președintele României mai spunea că măsurile care urmează să fie adoptate sunt gândite pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice, dar și pentru a asigura un proces educațional de bună calitate.