Românii vulnerabili au avut numeroase probleme anul precedent și în anul curent, dată fiind rata galopantă a inflației, care abia a început să se stabilizeze. Din acest motiv, programele de protecție socială s-au înmulțit în ultima perioadă. În afara cardurilor de energie, programul „Sprijin pentru România” oferă fonduri suplimentare românilor care adesea nu-și permit să-și cumpere alimente standard, de bază.
Înaintea sărbătorilor pascale, persoanele nevoiașe au primit un sprijin total de 640 de lei. În afara unei tranșe de 250 de lei din cadrul „Sprijin pentru România”, cei eligibili au primit saci cu alimente. Acești saci cântăreau 24 de kilograme și conțineau produse în valoare de 390 de lei. Acum, vor fi din nou alimentate cardurile sociale pe care românii le pot folosi în cele mai multe lanțuri de magazine pentru a-și umple coșurile de cumpărături cu cele trebuincioase.
Declarația lui Marcel Boloș privind tichetele sociale
Românii vizați au primit tranșa de 250 de lei în Săptămâna Mare, pentru a-și permite cumpărăturile de Paști. În 2023, sărbătorile pascale au fost considerabil mai scumpe decât cele din 2022, kilogramul de carne de miel, de exemplu, ajungând la patruzeci de lei.
„…Noi aveam termenul la sfârșit de aprilie, în ultima săptămână. Cu această decalare, toți cei 2,4 milioane de beneficiari a câte 250 și de lei, adică 632 de milioane de lei care sunt virați către beneficiari sunt disponibili începând de joi, pentru a putea face cumpărăturile de Paște”, a declarat în acel moment ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Ce trebuie să știi despre „Sprijin pentru România”
Acest program este dedicat următoarelor categorii de persoane vulnerabile: pensionari din sistemul public de pensii, familii monoparentale cu venituri mai mici de 600 de lei net de persoană, ori familii nucleare în care fiecare membru al familiei câștigă individual mai puțin de 600 de lei net pe lună. Se califică, de asemenea, persoanele care, în temeiul legii, au dreptul de a obține ajutor social. Astfel, cardurile din categoria „Sprijin pentru România” sunt cumulative cu ajutorul social venit din partea statului.
Proiectul acesta are un buget total de 632 de milioane de lei. El s-a cumulat cu cel care a administrat pachete de 24 de kilograme persoanelor nevoiașe – acel proiect s-a bazat pe fonduri europene și a fost sub coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, conform b1tv.ro.
În total, toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România” vor primi 1.500 de lei de-a lungul anului 2023. Banii care vor veni în primele zece zile ale lunii iunie vor reprezenta a treia tranșă din cadrul proiectelor de protecție socială.