Trei țări, Spania, Portugalia și Franța, au decis, de comun acord să construiască o conductă de energie în Peninsula Iberică. Prin acest coridor energetic verde vor trece gazele și hidrogenul „în timpul unei perioade de tranziție de care are nevoie piața energetică europeană.” Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
Noua conductă „Coridorul energetic verde” va lega Peninsula Iberică de restul Europei. Trei țări și-au unit forțele
Pedro Sanchez, prim-ministrul spaniol, a anunțat joi, 20 octombrie 2022, că s-a ajuns la un acord între Spania, Portugalia și Franța în vederea construirii unei conducte între Peninsula Iberică și restul Europei.
Această decizie reprezintă o uriașă răsturnare de situație din partea președintelui francez Emmanuel Macron, care până de curând a refuzat să admită necesitatea construirii unei astfel de conducte.
Noul proiect, care va înlocui proiectul inițial Midcat, a fost denumit de președintele Sanchez „coridorul energetic verde”. La summit-ul UE privind criza energetică, Sanchez a declarat: „Am convenit asupra unui nou proiect care se va numi Coridorul energetic verde pentru a lega Peninsula Iberică de Franța și, prin urmare, de piața energetică europeană între Barcelona și Marsilia„.
Prin acest coridor energetic verde vor trece gazele și hidrogenul „în timpul unei perioade de tranziție de care are nevoie piața energetică europeană”, a adăugat Sanchez. Gazul natural lichefiat (GNL) care ajunge în Spania cu vaporul este procesat în șase terminale.
Aceste instalații reprezintă un avantaj care va ajuta acum restul Europei să crească importurile odată ce legătura va fi finalizată. Franța dispune deja de o rețea mare de conexiuni de gaze în întreaga Europă, dar Spania are în prezent doar două conexiuni de capacitate redusă la această rețea.
Cu ajutorul cancelarului german Olaf Scholz, Madridul făcea de mult timp presiuni pentru construirea acestui tip de conductă din Peninsula Iberică. Germania, cu precădere, a avut de suferit de când Rusia a decis să îi întrerupă livrările de gaze pe termen nelimitat, după cum a relatat insiderpaper.com.