Social

Noua Casă 2024: Românii pot accesa 1,5 miliarde de lei pentru achiziționarea unei locuimțe

Progamul „Noua Casă”
sursa foto arhiva companiei

Anul 2024 marchează o serie de transformări importante în programul accesat de mulți români pentru achiziționarea locuințelor, cunoscut anterior sub numele de Prima Casă. În cadrul acestor modificări, programul a fost redenumit Noua Casă, reflectând astfel noile orientări și facilități introduse.

Una dintre principalele modificări aduse de Noua Casă 2024 constă în ajustările aduse programului de sprijin.

Programul Noua Casă

Acum, există diferențe semnificative în cadrul inițiativei, iar schimbările nu se rezumă doar la nume. În plus, se introduce o diversificare a procentelor de garantare, în funcție de tipul de locuință dorit.

Conform noilor condiții, solicitanții trebuie să țină cont de faptul că Prima Casă a devenit oficial Noua Casă în 2024. Aceștia trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a beneficia de creditul garantat de stat. La momentul solicitării, este obligatoriu ca solicitanții să declare că nu dețin nicio altă locuință. În caz contrar, aceștia pot deține cel mult o locuință cu o suprafață utilă sub 50 de metri pătrați. Locuința trebuie să fie dobândită prin alte mijloace decât programul guvernamental.

Noua Casă 2024 oferă o sumă maximă garantată de 1,5 miliarde de lei pentru creditele imobiliare în cadrul acestei inițiative.

Valoarea finanțării în cadrul programului Noua Casă variază în funcție de prețul proprietății. Pentru locuințele cu o valoare sub 70.000 de euro, suma maximă a creditului este de 66.500 de euro. Pentru suma de 66.500 de euro trebuie plătit un avans de 5%. În cazul locuințelor cu preț între 70.000 și 140.000 de euro, avansul necesar este de 15%, iar suma maximă a creditului poate ajunge la 119.000 de euro, cu o limită minimă de 59.501 euro.

Ce noutăți aduce 2024

Noutatea în Noua Casă 2024 constă și în introducerea procentelor de garantare diferite pentru diverse categorii de locuințe. Astfel, se asigură o garanție de până la 60% pentru creditele destinate locuințelor noi cu prețuri de până la 140.000 de euro, necesitând un avans de 15%. O garanție de până la 50% se aplică creditelor pentru locuințe noi cu prețuri de până la 70.000 de euro, achiziționate în ultimii cinci ani, cu un avans de 5%. Totodată, aceeași garanție de 50% este disponibilă și pentru creditele destinate locuințelor mai vechi, tot cu un avans de 5%.

Avansul minim obligatoriu variază în funcție de valoarea proprietății, fluctuând între 5% și 15%. Rata dobânzii variabile este calculată prin adăugarea unei marje fixe de aproximativ 2% la indicele de referință al creditelor de consum (IRCC).

Pentru a se califica pentru un împrumut destinat achiziționării unei locuințe, solicitantul trebuie să dispună de avansul minim corespunzător și să aloce fondurile necesare într-un depozit colateral. Aceste fonduri vor fi menținute în depozit ca garanție pentru împrumutul până la rambursarea completă, fără dobândă, conform Pro TV.