Social

Notele proaste de la BAC, vina profesorilor. Acuzațiile vin de la cel mai înalt nivel

Notele proaste de la BAC, vina profesorilor. Acuzațiile vin de la cel mai înalt nivel
Arhivă

Ministrul Educației susține că este greșeala școlilor că elevii din mediul rural din acest an nu au fost capabili să obțină măcar note de 7. Numărul elevilor cu note sub 5 a fost cel mai mare din 2011 până în prezent.

Concluzia la care a ajuns Ministerul Educației a fost aceea că, în anul 2022, încă există o problemă serioasă a modului de predare în școlile aflate în mediul rural. Ministrul Sorin Cîmpeanu a intervenit, în emisiunea ”Omul potrivit” a postului de radio Digi FM și a susținut că această situație este îngrijorătoare, iar profesorii acestor școli ar trebui să îi ajute pe elevi să obțină măcar nota 7.

Sorin Cîmpeanu consideră că evaluarea de către profesori ar trebui făcută în alt mod

Ministrul educației a susținut că actualul sistem de învățământ este structurat în așa fel încât elevii să poată obține cel puțin nota 7, iar profesorii ar trebui să corecteze lucrările elevilor într-o altă manieră.

”În continuare avem mulți colegi – dar îi apreciez și pe cei care își fac foarte bine datoria – care evaluează conținuturile și nu competențele. Am amintit problema abandonului școlar. Este dramatic. Cei care au susținut Bacalaureatul anul acesta sunt 126.000, dintre care 111.000 din promoția curentă.

Aș vrea să subliniez că sunt cu 3.000 mai mult decât anul trecut, în condițiile în care am avut cu 7.000 de candidați mai puțin. Candidații sunt din ce în ce mai puțini. La Ministerul Educației nu se găsesc datele care țin de tinerii care au plecat din țară”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației cere o statistică a elevilor care pleacă din țară la terminarea studiilor

Conform spuselor ministrului, este necesară o verificare a numărului de tineri care aleg să plece în străinătate la finalul clasei a XII-a:

„Azi am solicitat să avem o situație cu privire la cei care au început clasa a XII-a în septembrie 2021, elevi care ar fi trebuit să se prezinte la Bacalaureat.

În evidențe sunt 152.000 și la Bac au ajuns 111.000, pentru ca ceilalti 15.000 sunt din promoțiile anterioare. Diferența de 40.000 este dată de elevii care în perioada crizei sanitare s-au îndepărtat de școală, dar și de elevii care deși au revenit, nu au reușit să termine anul școlar.”, a mai declarat ministrul educației.