Știri pe scurt

Norvegia, afectată de inundații extreme

inundatii, sursa foto digi24
sursa foto digi24

Un baraj din sudul Norvegiei a cedat parțial miercuri, în urma unor zile de ploi abundente care au declanșat alunecări de teren și inundații în regiunea muntoasă și au forțat comunitățile din aval să evacueze zonele afectate, au anunțat autoritățile.

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a avertizat că inundațiile vor continua să reprezinte o amenințare pe măsură ce excesul de apă curge în aval. „Acest lucru nu s-a terminat în niciun caz. Ar putea fi cel mai ridicat nivel al apei din ultimii 50 de ani sau chiar mai mult.” a spus acesta. Cel puțin 1.000 de persoane locuiesc în comunitățile din apropierea râului din zonă, iar autoritățile au declarat că toți au fost evacuați înainte ca barajul să înceapă să cedeze. Peste 600 de persoane au fost evacuate într-o regiune situată la nord de Oslo, iar poliția din sudul Norvegiei a raportat că situația de acolo este „neclară și haotică”. Toate drumurile principale dintre Oslo și Trondheim, al treilea oraș ca mărime din Norvegia, au fost închise, potrivit Administrației norvegiene a drumurilor publice, conform AP .