Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei a criticat dur decizia autorităților de a impune noi restricții. Aceasta mai spune că românii trebuie respecați.
Gabriela Firea, a postat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care critică dur noile restricții impuse de autorități. Aceasta este de părere că nu fac decât să dovedească incompetența autorităților.
Noile restricţii criticate dur de Gabriela Firea
„Închideți oamenii în case, îi speriați, îi abrutizați, ca să vă acoperiți incompetența crasă! Și lipsa oricărui sentiment de grijă față de oameni! Lockdown-ul NU reduce infectarea atât de mult ca testarea, izolarea și tratarea pozitivilor! E dovedit știintific! Anul trecut, împreuna cu primarii celor 6 sectoare, am încercat, cu disperare aproape, să realizăm testarea extinsă a bucureștenilor. Două campanii de testare au fost blocate de instituțiile statului care aveau responsabilitatea să ne protejeze sănătatea: Guvern, MS, DSP, INSP”.
Gabriela Firea face o comparație cu situația de anul trecut, din această vreme.
„Oricine și pentru orice motiv, dacă voia să intre în grațiile guvernanților, înjura “testarea lui Firea”!
”Adevarul întotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai târziu”
“Nu știu ce obiectiv științific are testarea doamnei Firea”, declara dr. Adriana Pistol, șefa Comisiei Naționale pentru managementul COVID-19. Păi, cred că voiam să aflăm dacă există viață pe Marte, nu v-ați dat seama, dna dr. Pistol? Care și acum gestionați pandemia cu măsuri inumane! În tot acest timp, Dr Arafat tăcea filosofic. Să nu supere șefii.
Premierul Orban a înțeles, însă, și i-a schimbat urgent pe ministrul Sănătății, dr. Costache și pe dr Cercel, doar pentru că susțineau această testare salvatoare de vieți omenești!
A propos, dna dr. Pistol, dl dr. Tătaru, vă lăudați că în septembrie 2020 vom avea rezultatele studiului național realizat de MS privind seroprevalența…sau era tot praf în ochi?…de pe Marte?
Dar adevarul întotdeauna iese la iveală, mai devreme sau mai târziu! Testarea extinsă reduce cu 50% infectarea, lockdown-ul doar cu 30%, titreaza presa europeană! Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Asta după ce întreaga presă de pe întreaga planetă scrie de peste un an despre cât de importantă e testarea. Iar ministrul Sănătății comentează cu nonșalanță pe Facebook că cifrele privind testarea au fost măsluite anul trecut de Guvernul Orban!!! Pe Facebook!”.
Firea face un apel la guvernanţi
„Treziți-va! Treziți-vă, voi, toți guvernanții care vă dați cu părerea pe Facebook când aveți, potrivit fișei postului, obligația să munciți! Treziți-vă și munciți! Românii trebuie respectați! Drepturile românilor nu sunt cotele apelor Dunării, să le citiți voi în fiecare zi ca papagalii, dar să nu faceți nimic pentru respectarea lor! Și dacă aveți informații că instituții ale statului au înșelat cetățenii, duceți-vă la Parchet, nu comentați pe Facebook!”, a mai scris Gabriela Firea, pe Facebook, potrivit România TV.