Noile restricții anti-COVID. Medicul Octavian Jurma este de părere că eliminarea testelor reprezintă „un dezastru indus”.
„Un dezastru indus”
„Este un dezastru care este indus, deja nu mai pot să cred că oamenii ăştia chiar nu îşi dau seama ce fac eliminând testele. E ca şi cum ai pune exploziv ca să detonezi sistemul medical. Deja se încearcă un soi de lockdown pentru cei nevaccinaţi şi eu sunt unul dintre avocaţii cei mai vocali ai vaccinării şi stimulării vaccinării, dar să treci acum la măsuri care sunt literalmente aproape de violenţă şi să pui toată carantina pe nevaccinaţi mi se pare un act foarte agresiv. Abia acum asistăm la o discriminare reală pentru că, până acum, mereu aveam testul ca să justificăm că oricine se poate testa dacă nu vrea să se vaccineze. De data aceasta, asistăm la nişte măsuri luate în pripă şi disperare.
O carantină, acum, ca să fie funcţională ar trebui să fie probabil 30 de zile. În două săptămâni am ieşi din val, în următoarele două săptămâni am ieşi pe curba descendentă. Însă sub protecţia carantinei vaccinarea ar putea să meargă într-un ritm foarte accelerat pentru că aceşti oameni pot fi anunţaţi din timp: „Vedeţi că, dacă nu vă vaccinaţi, veţi avea în continuare o carantină”. Nu poţi să anunţi, de pe azi pe mâine că, dacă nu te-ai vaccinat, nu mai poţi să faci nimic în România, când toată vara le-ai promis că se vor putea distra până la iarnă. Aceşti oameni ar fi trebuit să fie anunţaţi din timp. Durează 30 de zile până când se maturizează atât imunitatea, cât şi certificatul ca să poată circula cu el. Practic este o carantină extrem de dură aplicată celor nevaccinaţi. Propunerea mea este să extindem carantina asupra tuturor timp de 30 de zile, să stingem acest incendiu”, a spus Octavian Jurma, la Antena 3.
„Vaccinarea nu este o măsură suficientă”
„Acum, avem efectiv măsuri de relaxare la 6 la mie. Pentru că nu poţi să spui altceva, când laşi şcolile deschise, când laşi toate acestea numai pentru vaccinaţi. Se ştie foarte bine că şi vaccinaţii transmit. Vaccinarea nu este o măsură suficientă la o asemenea incidență. O să treacă peste noi acest val şi nu ne vor asigura gradul de protecţie pentru că nu mai este nimic raţional în deciziile care se iau acum”, a mai spus Octavian Jurma.