Social

Noi restricții anti-COVID în Capitală? Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat de urgență

Noi restricții anti-COVID în Capitală? Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat de urgență

Comitetul pentru Situații de Urgență a fost convocat de urgență astăzi, 27 martie 2021. Prefectul Capitalei, Alin Stoica a anunțat că vor fi adoptate măsuri care vor fi instituite de duminică.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica a declarat că: „Vom convoca mâine (n.r. sâmbătă) Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va publica între timp hotărârea de Guvern şi vom lua măsurile, care vor fi cu aplicabilitate de duminică.

Capitala a atins vineri o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 6,67 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când s-a ridicat la 6,50.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care au fost stabilite măsuri de aplicat în contextul pandemiei de COVID-19”.

Noile restricțiile  intră în vigoare de duminică

Uite ce prevede hotărârea:

  • Hotărârea prevede reducerea intervalului orar în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
  • De asemenea, hotărârea stipulează limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18,00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
  • Este prevăzută suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori.

Măsurile să fie aplicate de duminică, 28 martie

Florin Cîţu, premierul României  a anunţat că noile măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă vor fi aplicate începând de duminică.

Prim ministru  a mai precizat că hotărârea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea la dispoziţie operatorii economici să se pregătească, s-a stabilit ca măsurile să fie aplicate de duminică, 28 martie.