Intrarea în spațiul Schengen reprezintă un obiectiv important pentru țara noastră. România deține toate atuu-rile pentru a putea adera. Dar, demersul a fost blocat de Austria. Reprezentanții acestei țări au oferit un vot negativ. Dar, pentru acest lucru, se desfășoară noi pași.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vor fi implementate noi demersuri. România va încerca să facă un nou pas spre aderarea la Schengen.
Reuniunea trilaterală
Reuniunea trilaterală dintre România, Bulgaria și Grecia are loc în această zi. La care participă și premierul Marcel Ciolacu. În cadrul discuțiilor, oficialii vor analiza preocupări relevante pentru regiunea noastră. Vor fi abordate și subiecte de interes, precum evenimentele actuale de pe agenda europeană și de securitate.
În cadrul acestui eveniment, Marcel Ciolacu a adus în vedere ambiția României de a adera la Schengen. Întâlnirea dintre oficialii celor trei țări se desfășoară la Varna. Premierul României discută alături de omologii săi, Kyriakos Mitsotakis al Greciei, şi Nikolai Denkov al Bulgariei. Liderilor li s-au alăturat și reprezentanți ai Comisiei Europene.
Aderarea la Schengen
Premierul țării a semnalat că se fac noi pași care vor ajuta la aderarea României la Schengen. Mai exact, acesta a precizat că demersurile pentru acest proces sunt finalizate, atât în cadrul României, cât și la nivelul Bulgariei. Marcel Ciolacu a semnalat că urmează să fie susținute discuții la nivel european. Acestea vor fi susținute inclusiv cu reprezentanți din Austria și Olanda.
„Eforturile din ultima perioadă ale Bulgariei pentru a închide toate problemele privind statul de drept au fost finalizate. Sperăm ca în perioada următoare să avem discuții aplicate cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European, dar și cu cele 2 state care blochează aderarea la Schengen.” a precizat premierul României.
Interese și politică internă
În cadrul reuniunii de la Varna, Marcel Ciolacu a semnalat că anumitor țări, precum România și Bulgaria, li se face o nedreptate. Premierul a specificat că interesele personale sau politica internă nu ar trebui să afecteze decizii la nivelul Europei.
„Îmi mențin părerea că este total incorect să punem interesele și politica internă înaintea unei Europe întregi. Sunt convins că împreună vom găsi soluția ca state precum România și Bulgaria să nu mai fie ținute la colț pe nedrept. Nu este o cerință a României și Bulgariei, este un drept!”, a spus Marcel Ciolacu, conform Daily Business .