Noi măsuri pentru pacienții Covid. Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, va avea, în cursul zilei de astăzi, o nouă întâlnire cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și cu cei ai medicilor de familie. Discuțiile vor viza pachetul de servicii ambulatorii destinate pacienților Covid, începând cu testarea, evaluarea și monitorizarea acestora.
Noi măsuri pentru pacienții Covid. Alexandru Rafila: „Stabilim criteriile de internare în spital”
„Stabilim criteriile de internare în spital, încât să nu existe internări abuzive, de exemplu, ale unor cazuri ușoare, care să facă imposibilă internarea cazurilor grave. Sunt lucruri pe care le gestionăm foarte rapid, în măsura în care presiunea timpului este mare”, spune ministrul.
Rafila: Ne așteptăm să crească, evident, și în România, numărul de cazuri
„Ne așteptăm să crească, evident, și în România, numărul de cazuri, probabil începând din luna ianuarie, mai ales că e o perioadă în care lumea e mult mai mobilă, vin mulți români din străinătate. Sigur, se introduce în multe situații și testarea, dacă vin din afara granițelor Uniunii Europene, dar, în mod evident, este o stare de îngrijorare pe care o reflectă Centrul European de Control al Bolilor”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul sănătății a făcut apel la un comportament preventiv, în contextul apropierii sărbătorilor, și a recomandat vaccinarea sau testarea înaintea vizitării unor persoane în vârstă care nu sunt vaccinate.