Regiunea Okinawa din Japonia a suspendat duminică utilizarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei americane Moderna după descoperirea unor noi loturi de seruri contaminate, la o zi după anunțul inițial, scrie Agerpres.
Luni, autorităţile nipone au anunţat că investighează în continuare originea impurităţilor detectate în mai multe fiole de vaccinuri ale companiei Moderna fabricate în Spania.
Săptămâna trecută Japonia a hotărât să suspende de la utilizare 1,63 milioane doze de vaccin Moderna produse într-o fabrică spaniolă ca măsură de precauţie. Au fost detectate „substanţe străine” în 39 de fiole (care conţin 10 doze), conform ministerului nipon al Sănătăţii.
Dintre cele 1,63 milioane de doze suspendate de la utilizare, trei loturi de vaccinuri fuseseră deja trimise trimise în cinci prefecturi (Ibaraki, Saitama, Tokio, Gifu şi Aichi), iar aproximativ jumătate de milion fuseseră deja administrate populaţiei.
Okinawa a suspendat utilizarea vaccinului Moderna
Duminică și regiunea Okinawa a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei Moderna după descoperirea unor noi loturi de seruri contaminate.
Ministerul japonez al Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, că doi bărbaţi, cu vârste de 30 şi 38 de ani, au murit în luna august după ce au primit doze de rapel cu vaccin Moderna provenite din unul dintre cele trei loturi suspendate pe 26 august de Guvernul nipon. Ministerul Sănătăţii a demararat o anchetă pentru a stabili cauzele celor două decese. Totodată, ministerul a precizat că „legătura de tip cauză-efect asociată cu vaccinarea rămâne până în prezent necunoscută”.
Despre impurităţilă detectate la Okinawa, se crede că ar putea fi resturi din dopurile de cauciuc cu care erau astupate fiolele. Acestea s-ar fi putut desprinde în momentul în care a fost introdus acul de la seringă, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Fiolele nu prezentau nicio neregulă înainte de utilizare, după cum au asigurat autorităţile nipone care au considerat că fragmentele nu au reprezentat niciun risc pentru sănătate, fiind prea mari pentru a putea trece prin acul seringii.
Compania Moderna, în ceea ce priveşte anomaliile detectate în fiolele de vaccin, a precizat că aşteaptă la începutul acestei săptămâni rezultatele unui laborator independent căruia i-au fost trimise eşantioanele.