Premierul Nicolae Ciucă surprinde pe zi ce trece. Din ce în ce mai des împărtășește ideile social democrate, cu riscul să fie criticat de liberalii săi.
Nicolae Ciucă: Propunerea PSD privind plafonarea preţurilor la energie, o soluție foarte bună
Nicola Ciucă consideră că „este o soluţie foarte bună” analizarea amendamentului propus de PSD, prin care plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.
Întrebat într-un interviu difuzat, miercuri, de Antena 3, dacă susţine amendamentul anunţat de PSD la ordonanţa privind compensarea facturilor la energie, amendament care susţine aplicarea compensării raportat la consumul din acest an şi nu de anul trecut, şeful Executivului a răspuns că „este o soluţie foarte bună” analizarea acestei propuneri.
Este un subiect pe care l-am discutat ca urmare a solicitărilor pe care le-am avut de la cetăţeni, de la diverse asociaţii, şi pe bună dreptate se consideră că în anul 2021 consumul a fost unul care a fost în corelaţie cu situaţia prin care am trecut (…) şi am spus de la bun început că orice act normativ poate să fie amendat astfel încât să poată să producă efectele şi să fie corectat pentru a nu produce efecte negative. Ca atare, cred că este o soluţie foarte bună să analizăm şi să modificăm acest punct din ordonanţă”, a declarat Ciucă.
Premierul nu crede că marii furnizori de energie vor părăsi piaţa românească
De asemenea, întrebat dacă el confirmă informaţia potrivit căreia mari furnizori de energie au anunţat intenţia de părăsi piaţa românească în urma creşterii tarifelor, primul ministru a răspuns că a avut discuţii cu actorii din acest domeniu.
„Aceeaşi temere a existat şi atunci când a apărut Ordonanţa 27 şi iată că ea a funcţionat. Sigur, evoluţia ulterioară, dinamica de pe piaţa energiei a determinat analize şi decizii noi”, a adăugat Ciucă.
Primul ministru a spus că deficitul de gaze al României nu este unul foarte mare.
„România are capacitatea de a-şi produce 85% din necesarul de gaz. În această vară s-a reuşit demararea procesului de exploatare a gazelor în Marea Neagă şi asigură o creştere cu 10% a producţiei de gaze, nu anul acesta. Deficitul nostru de gaz nu este atât de mare”, a mai declarat premierul.